Pagini

Pagini

18 ianuarie 2017

Liberi și luni, 23 ianuarie 2017

Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public.

”Potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017.

Potrivit anunțului făcut de către premierul Sorin Grindeanu, bugetarii vor fi liberi luni, 23 ianuarie. Premierul a spus că va pregăti o hotărâre de Guvern în acest sens. Măsura vine pentru a uni weekendul 21-22 cu ziua liberă de 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române.

Astfel, angajații românii vor avea patru zile libere, adică weekend-ul 21 - 22 ianuarie și zilele de 23 și 24 ianuarie.

Începând de anul acesta, 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române, este zi liberă nelucrătoare pentru toți românii.

sursa

CONTRACTUL DE MANDAT

CONTRACTUL DE MANDAT

DEFINIȚIE
Contractul de mandat este acordul de voință prin care o persoană, numită mandatar, se obligă către o altă persoană, numită mandant, de la care a primit însărcinarea să efectueze cu sau fără plată, anumite acte juridice în numele și pe seama sa.

TRĂSĂTURI JURIDICE
-este bilateral, sinalagmatic - dă naștere la obligații reciproce;
-consensual – este valabil prin acordul de voință al părților;
-cu titlu gratuit – când nu se precizează o retribuție pentru mandatar; sau cu titlu oneros – în caz contrar;
-cu executare succesivă sau temporară.

Părțile consemnează acordul de voință într-un înscris numit procură. Obiectul contractului îl constituie numai încheierea de acte juridice.
Mandatarul lucrează ca un reprezentant în contul și în numele mandantului.
Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandantului.

OBLIGAȚII

Obligațiile părților
-Revocarea mandatului de către mandant;
-Renunțarea mandatarului la mandat;
-Decesul, interdicția, nesolvabilitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului.

Obligațiile mandatarului
-să execute mandatul cu care a fost împuternicit de mandant;
-să-și îndeplinească obligațiile, respectând clauzele contractuale;
-să îl înștiințeze pe mandant de executarea mandatului;
-să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale.

Obligațiile mandantului
-să pună la dispoziție mijloace de executare a mandatului;
-să plătească mandatarului remunerația datorată;
-să restituie mandatarului cheltuielile pentru executarea mandantului.

ACTIVITATE DE ÎNVĂȚARE

Completați un contract de mandat pentru firma de exercițiu.


11 ianuarie 2017

CONTRACTUL DE LOCATIUNE

CONTRACTUL DE LOCAȚIUNE

DEFINIȚIE
Locațiunea este acordul de voință prin care o persoană (fizică sau juridică) numită locator se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar (chiriaș) folosința temporară, totală sau parțială a unui bun în schimbul unei sume de bani numită chirie.

TRĂSĂTURI:
-bilateral (sinalagmatic) - dă naștere la obligații reciproce;
-cu titlu oneros, ambele părți urmărind un interes propriu;
-consensual - fiind valabil prin acordul de voință al părților;
-comutativ - întinderea obligațiilor reciproce sunt cunoscute de la început de părțile contractante;
-cu executare succesivă și temporară.

OBLIGAȚIILE LOCATORULUI:
-de predare a bunului în stare de folosință;
-efectuarea reparațiilor necesare întreținerii lucrului în stare bună;
-garantarea împotriva tulburărilor unei terțe persoane.

OBLIGAȚIILE LOCATARULUI:
-să folosească bunul potrivit destinației precizate în contract;
-să plătească chiria la termenul stabilit;
-să păstreze bunul în stare bună pe toată perioada contractului;
-să restituie bunul la expirarea termenului locațiunii.

Contractul de locațiune încetează prin expirarea termenului prevăzut, prin pieirea fortuită a bunului sau prin rezilierea pentru neexecutarea obligațiilor.

ACTIVITATE DE ÎNVĂȚARE
Completați un contract de locațiune pentru firma de exercițiu.



10 ianuarie 2017

Se reiau cursurile!

Se reiau cursurile!

De mâine, 11 ianuarie, școlile din județul Bacău își reiau activitatea didactică. 
Nu mai sunt motive, din cauza condițiilor meteo, să se mai prelungească vacanța, așa că Inspectoratul Școlar Județean Bacău a decis ca toate unitățile de învățământ (grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii) să își redeschidă porțile.

sursa: aici

08 ianuarie 2017

Cursuri suspendate în județul Bacău

Cursuri suspendate în județul Bacău

Având în vedere condițiile meteorologice din județul Bacău, se suspendă cursurile din toate unitățile de învățământ din județ în zilele de luni și marți, 09 și 10 ianuarie 2017.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău


sursa: http://www.isjbacau.ro