ISTORIA CONTABILITATII IN ROMANIA

CONCEPTUL DE CONSUMATOR

I.2. CONCEPTUL DE CONSUMATOR

            În general, când se vorbeşte despre consumator, se face referire la o persoană fizică ce consumă în scop particular şi neprofesional, produse şi servicii oferite pe piaţă de producători, distribuitori-vânzători şi furnizori. Această definiţie evidenţiază trei caracteristici principale:

Ø  Politica şi dreptul consumatorului, privite din perspectivă largă, implică toate categoriile de bunuri şi servicii şi se referă la toţi agenţii economici care intervin în producţia şi/sau circulaţia bunurilor şi serviciilor, indiferent de stadiul circulaţiei acestora;

Ø  Noţiunea de consumator trebuie înţeleasă în contextul în care consumatorul este perceput nu doar ca un individ sau partener în schimburile comerciale de mărfuri ci şi ca reprezentant al unor interese colective, alături de ceilalţi indivizi care formează grupul consumatorilor. Dimensiunea colectivă a drepturilor şi politicii consumatorului trebuie percepută în condiţiile reanalizării rolului consumatorului faţă de agenţii economici.

Ø  Conceptul de consumator este un concept unic, dar difuz în sensul că statutul de consumator este valabil pentru fiecare dintre noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De exemplu, consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca un producător, dar producătorul este în acelaşi timp şi consumator. Consumator este orice agent economic care acţionează pe piaţă pentru a-şi procura bunurile şi serviciile necesare satisfacerii nevoilor.

            Consumul poate fi:

·      intermediar- folosirea bunurilor şi serviciilor pentru producerea altor bunuri şi servicii;

·      final- consum destinat satisfacerii directe a nevoilor. În analiza consumatorului, a comportamentului său raţional se are în vedere consumul final. Consumul final reprezintă folosirea bunurilor şi serviciilor de către populaţie şi de către administraţii pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale şi colective.

Un consumator responsabil:

1.      Se informează cu privire la caracteristicile esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite pe piaţă, prin citirea elementelor de identificare şi caracterizare a acestora, înscrise la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, a instrucţiunilor de folosire ce însoţesc produsul sau serviciul;

2.      Înainte de a cumpăra, trebuie să cunoască informaţii despre:

v denumirea produsului, denumirea şi/său marca producătorului, adresă producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii, precum şi despre valoarea nutritivă la produsele alimentare preambalate şi despre ţara producătoare, în cazul produselor din import;

v categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate;

v prevederile contractului de vânzare – cumpărare, inclusiv cele privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie,

v indicarea exactă a preţurilor sau tarifelor, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor.

LOCUL ȘI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

CAP. I. CONSUMATORUL ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

I.1. LOCUL ȘI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

            În economia de piaţă, producţia este orientată spre satisfacerea nevoilor, gusturilor şi preferinţelor consumatorilor. Preferinţele consumatorilor reprezintă repere care orientează activitatea producătorului. Consumul reprezintǎ premisa şi scopul producţiei. Consumul reprezintǎ actul final al activitǎţii economice, care constǎ în folosirea bunurilor economice, de cǎtre populaţie şi stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. Consumul este determinat, deopotrivǎ, de oferta de bunuri şi servicii şi de veniturile consumatorilor.

            Termenul de „protecţia consumatorului”, întâlnit din ce în ce mai mult în vocabularul românesc în ultimii ani, reflectă, prin definiţie, poziţia şi rolul pe care îl ocupă consumatorii în buna funcţionare a pieţei, aceştia trebuind să fie în permanenţă protejaţi, atât pe termen mediu, cât şi lung de o serie de riscuri ale căror consecințe pot fi, nu de puţine ori, devastatoare. Consumatorii au nevoie de informaţii şi de educaţie, ei trebuie să înţeleagă diferenţa dintre o necesitate reală şi una imaginară, ei trebuie să înveţe să devină selectivi pentru a putea cu adevărat să-şi satisfacă nevoile.

            În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica privind consumatorul este o politică de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului.

            Politica de protecţie a consumatorilor cuprinde acţiuni şi reglementări care se referă la reprezentarea consumatorilor, informarea acestora, siguranţa (securitatea) produselor şi a tranzacţiilor. Următoarele domenii, care necesită acţiuni la nivel comunitar, reprezintă baza legislaţiei comunitare în acest sector:

Ø  sănătatea şi siguranţa consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile;

Ø  protecţia intereselor economice şi juridice ale consumatorilor, inclusiv modalităţi de rezolvare a conflictelor;

Ø  educarea şi informarea consumatorilor în legătură cu protecţia şi drepturile acestora;

Ø  promovarea şi reprezentarea intereselor consumatorilor.

            Ultimul plan de acţiune în cadrul politicii de protecţie a consumatorilor a definit domeniile majore de activitate ale acestei politici :

ü  reprezentarea şi educarea consumatorilor (“Euroghişee” de informare şi centre de consiliere);

ü  legislaţia referitoare la sănătatea şi siguranţa consumatorilor;

ü  protecţia intereselor economice ale consumatorilor

            În raporturile lor cu agenții economici, consumatorii nu dețin o poziție de egalitate, fiind defavorizați, confruntându-se astfel cu o serie de dezechilibre:

ü  pe plan economic – achiziționarea unui produs de folosință îndelungată este o investiție mare pentru consumator, însă pentru agentul economic este doar o unitate în totalul vânzărilor;

ü  pe plan juridic – consumatorii cunosc într-o mai mică măsură decât agenții economici reglementările drepturilor într-o tranzacție;

ü  pe plan informațional – agentul economic știe mai multe despre ceea ce vinde, decât consumatorul

ü  pe planul reprezentării intereselor – reprezentarea intereselor consumatorilor este mai deficitară în comparație cu eficiența cu care agentul economic își reprezintă propriile interese în fața autorităților.