Pagini

Pagini

08 martie 2018

PROTECŢIA CONSUMATORULUI - SANCȚIUNI PE TIPURI DE ABATERI

PROTECŢIA CONSUMATORULUI -  SANCȚIUNI PE TIPURI DE ABATERI

            OG. 21/1992 prevede următoarele sancțiuni pe tipuri de abateri:
Ø  Art. 50. Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:
a) încălcarea dispozițiilor art. 4 - Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiții normale, pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor,
- art. 7 lit. a) - să pună pe piață numai produse sigure și, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate și/sau certificate; să pună pe piață numai produse care respectă condițiile prescrise sau declarate; să asigure, atât pe durata de fabricație, cât și după scoaterea din programul de fabricație, pentru perioada cel puțin egală cu durata medie de utilizare, calculată de la data vânzării ultimelor produse, direct sau prin terți abilitați, piesele de schimb aferente și service-ul necesar produselor de folosință îndelungată,
- art. 7 lit. c) - să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse și proceduri sigure și, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate și/sau certificate, și să anunțe imediat existența pe piață a oricărui produs despre care au cunoștință că este periculos; să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora,
- art. 15 al. 1 - Restituirea contravalorii sau înlocuirea produsului achiziționat ori a serviciului prestat se face imediat după constatarea imposibilității folosirii acestuia, dacă această situație nu este imputabilă consumatorului,
cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 30.000 lei.
b) încălcarea dispozițiilor art. 7 
- lit. a) - să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piață sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiștii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viața, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitățile respective,
- lit. b) - să anunțe, imediat, autoritățile publice competente, precum și producătorul despre existența pe piață a oricărui produs de care au cunoștință că este periculos; să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitățile respective,
cu amendă contravențională de la 2.500 lei la 25.000 lei;
c) încălcarea dispozițiilor art. 5 - produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate sau al datei durabilității minimale stabilite de producător; se interzice modificarea termenului de valabilitate sau a datei durabilității minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau în documentele însoțitoare,
- art. 7 lit. b) -  să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure și respectă condițiile prescrise sau declarate; să nu comercializeze produse despre care dețin informații sau consideră că pot fi periculoase; să asigure condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor;
- art. 7 lit. c) - să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte; să asigure, la prestarea serviciilor, condițiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum și cele specifice desfășurării activității;
- art. 9 - operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive,
- art. 10 lit. a) - f): Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt: libertatea de a lua decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influența opțiunea acestora; de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative și condițiile de garanție, indicarea exactă a prețului sau tarifului, precum și stabilirea cu exactitate a condițiilor de credit și a dobânzilor; de a fi exonerați de plata produselor și serviciilor care nu au fost solicitate și acceptate; de a fi despăgubiți pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale; de a li se asigura service-ul necesar și piese de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de părți; de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea prețului stabilit inițial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
- art. 11- Produsele și serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare și control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale. Indicațiile mijloacelor de măsurare trebuie să fie lizibile și la vederea cumpărătorului,
cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 4.000 lei;
d) încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. 1- Remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și care nu sunt imputabile consumatorului se face în termenul maxim stabilit prin reglementări sau, după caz, prin contract,
- art. 14 alin. 1 - În cazul produselor la care timpul de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în cadrul termenului de garanție depășește 10% din acest termen, precum și în cazul produselor alimentare, farmaceutice, al dispozitivelor protetice și/sau medicale, al produselor destinate nou-născuților, al cărucioarelor pentru copii și al produselor cosmetice care prezintă abateri de la caracteristicile calitative prescrise sau declarate, cu excepția medicamentelor și produselor preparate în scop medical sau terapeutic, vânzătorul este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască sau să restituie contravaloarea acestora,
- art. 17-25, art. 26 alin. (1) și (2), cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 3.000 lei.
Ø  Art. 51. (1) Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administrației publice însărcinate cu protecția consumatorilor de a exercita atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenție și se sancționează cu muncă în folosul comunității sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(2) Nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor care, potrivit art. 50, constituie contravenție, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea sănătății sau a integrității corporale a uneia sau mai multor persoane, se sancționează cu amendă contravențională de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(3) Nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor care, potrivit art. 50, constituie contravenție, dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă și în mod repetat a intereselor economice ale unuia sau mai multor consumatori, se sancționează cu amendă contravențională de la 5.000 lei la 25.000 lei.
(4) În cazul aplicării sancțiunii amenzii pentru săvârșirea faptei prevăzute la alin. (2) se va dispune și închiderea definitivă a unității, putând fi dispusă aceeași măsură pentru săvârșirea faptei prevăzute la alin. (3).
(5) Contravenienții sunt obligați să suporte, potrivit prevederilor legale în vigoare, și cheltuielile efectuate de terți, persoane fizice sau juridice, în vederea vindecării persoanelor vătămate în calitatea lor de consumatori.
Ø  Art. 53. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, contravenientul poate achita, în cel mult 48 de ore de la data încheierii sau, după caz, de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de art. 50, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
            Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele sancțiuni complementare:
a) închiderea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni;
b) închiderea temporară a unității pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c) închiderea definitivă a unității;
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu