Ziua Învățătorului

„Școala este unitatea de măsură a valorii relative a statelor și popoarelor.” (Simion Mehedinți)

Rândurile acestea au izvorât dintr-o stare de pioșenie față de munca dascălului, față de preaplinul sufletului său curat din care dă tuturor, în permanență, fără să aleagă, fără să aibă preferințe sau antipatii… Dar și dintr-o pornire soră cu revolta, cu sudalma sfărâmată între dinți față de ceea ce se întâmplă astăzi.

De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat o zi în care inimile noastre se îndreaptă către cel care a vegheat la urcușul nostru către starea de OM, omenie, la cel care prin munca sa, prin grija și prin duioșia cu care se ocupă de puiul de om și-a câștigat, în sufletul fiecăruia dintre noi, primul loc alături de mamă – învățătoarea.

Misiunea sa l-a așezat alături de Mântuitor – „Lăsați copiii să vină la mine!”, munca sa l-a așezat alături de apostoli prin sacrificiul dăruirii, iar învățătura sa l-a așezat în rândul marilor înte­meietori ai omenirii – întemeietor de suflete, de carac­tere (Nu de minți ducem lipsă, ci de carac­tere. Carol I).

Învățătorul este purtătorul luminii și al drep­tății, aducător de pace și mângâiere, e Sămănătorul care trudește să risipească întunericul și dihonia dintre noi. Toate acestea l-au îndreptățit pe dascăl să i se dedice o zi pe an – „Ziua Învățătorului”.

Ziua aleasă n-a fost deloc întâmplătoare, ba mai mult, această zi arată curățenia și sfințenia muncii sale: 30 iunie (1927), zi în care întreaga creștinătate din România prăznuiește „Soborul Sfinților 12 Apostoli” (ortodocșii) și „Adunarea celor 12 Sfinți Apostoli” (greco-catolicii). Alegerea acestei zile a fost realizată, prin consens, de către Asociația Generală a Învățătorilor din România.

Dacă toate acestea s-au petrecut așa, dacă vremurile de când cu ciuma roșie nu au „arestat” această zi, pare lipsită de noimă inițiativa Parla­mentului României care tocmai în anul când se împlineau 80 de ani de la „nașterea” Zilei Învăță­torului să o desființeze cu acte în regulă (Legea nr. 289 din 29.10.2007).

Ca dascăl cu vechi state de plată în școala româ­nească, am aflat despre această lege în iunie 2008, la o activitate pe care o dedicam, culmea, Zilei Învățătorului (29 iunie).

Chiar dacă am pățit precum ardeleanul care a aflat „acum” că Mihai Viteazu a fost omorât deunăzi de către „unguri”, astăzi, la 8 ani de la vestita lege, aproape niciun dascăl nu știe data și semnificația acestei „sărbători”, darmite elevii, părinții, ca să nu mai vorbim de… legiuitori, asta pentru că nici ultimul sătean nu oprește vitele să se odihnească la mijlocul priporului, ci doar când ajunge în deal.

Ce noimă are Ziua Învățătorului pe data 5 iunie, când elevii au încă în față examene și evaluări de susținut? Ce sărbătorește școala sau comunitatea?

Ziua Învățătorului a fost gândită ca un raport pe care școala îl dădea familiei și comunității. Fiecare părinte venea să-și vadă copilul și să se laude cu el. Atunci apăreau viitoarele „personalități” care își vor fi anunțat și „înnobilat” numele stirpei din care provin și se vor fi înălțat. Asta înseamnă tradiție, o „tradiție” pe care o clamăm pe toate drumurile, dar pe care o călcăm cu barbarie, unii inconștient, alții cu bună știință.

Tare aș vrea să știu unde era Ministerul și Sindicatele învățământului când s-a prezentat expunerea de motive a acestei legi, tare aș vrea să știu câți dascăli erau la momentul respectiv în Parlamentul României și cine a avut interes ca să golească de sens munca dascălilor!? De ce a fost nevoie ca dascălilor să li se dedice o zi, alta decât cea pe care societatea le-o dedicase cu aproape un secol înainte… mai ales că în data de 5 iunie este și Ziua Mediului!? Am toate motivele să cred că ziua dascălilor a fost fixată în această dată pentru ca să i se piardă „urma”.

Ce sărbătorim la 5 iunie?!… Când întreaga suflare educațională se află într-un extraordinar efort de împlinire a muncii de un an sau la sfârșitul unui parcurs educațional mai îndelungat (teze, extem­porale, teze unice, recapitulări semestriale, pre­gătiri pentru bacalaureat etc.)? Păi, de sărbători avem noi timp la această dată? Cum să te odihnești la mijlocul priporului?!

Dascălul trebuie sărbătorit pentru munca sa și atunci „Ziua” lui trebuie fie când se încheie un parcurs, nu când începe urcușul. Această zi trebuie să fie legată de un simbol, fie creștin, fie istoric, trebuie să fie o zi în care simbolistica sa să se înnobi­leze și să ne înnobileze cu fiecare an, să fie o zi prin care să ne demonstrăm, să ne susținem specificul național și tradiția în tăvălugul globalizării.

Deși nu cred că va lua cineva în seamă aceste opinii, „somez”, în numele tradiției și al respectului față de foștii mei dascăli, ca diriguitorii școlii românești să facă toate demersurile și să ne redea „Ziua Învățătorului” așa cum ne-au dăruit-o înaintașii, să ne redea sărbătoarea pe care nici măcar comuniștii n-au îndrăznit să ne-o „aresteze”. Să ne redea simbolul care să ne adune în jurul lui, momentul în care să fim noi înșine – apostolii neamului.

Costică NEAGU,

Focșani

sursa: http://www.tribunainvatamantului.ro