Se afișează postările cu eticheta proiect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiect. Afișați toate postările

01 mai 2015

PROIECT – nivel 3

PROIECT – nivel 3

Desfăşurarea probelor examenului de certificare a competențelor profesionale pentru obținerea certificatului de calificare profesională nivel 3

Redactarea părții scrise a proiectului implică tehnoredactarea conținutului (Times New Roman, 12, 1 ½ rânduri, dimensiuni pagini: stânga 3 cm, restul 2,5 cm) sub forma a 20 de pagini (la care se adaugă eventualele Anexe), care să respecte următoarea structură:
(a) Pagina de titlu cu: datele de identificare ale unității de învățământ, ale candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, conform Nomenclatorului calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar în vigoare;
(b) Cuprinsul;
(c) Argumentul: 2-2,5 pagini care sintetizează aspectele teoretice şi pe cele practice pe care le abordează, în relație directă cu utilitatea pentru calificarea respectivă;
(d) Conținutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul şi obiectivele proiectului, problemele practice soluționate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum şi utilitatea practic-aplicativă a soluțiilor găsite de către candidat;
(e) Bibliografia;
(f) Anexele: desene, schițe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator, descrierea experimentelor, fişele de observație, prezentarea şi analiza unor secvențe din procesul tehnologic, rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentația tehnică întocmită etc.
Partea scrisă a proiectului, însoțită de Fişa de evaluare a proiectului şi a susținerii orale, completată (primele trei părți), se depun la secretariatul unității de învățământ şi primesc un număr de înregistrare. După susținerea orală, proiectul împreună cu Fişa de evaluare a proiectului şi a susținerii orale, completată (părțile I-IV), se arhivează de către unitatea de învățământ, pentru o perioadă de trei ani.


29 aprilie 2014

PLANIFICAREA PRIN DIAGRAMA CU BARE (DE TIP GANTT)

INSTRUMENTE DE PLANIFICARE
DIAGRAMA GANTT

Diagrama GANTT este un instrument folosit în planificarea proiectelor, evenimentelor și a muncii. Este o metoda des întâlnită în managementul proiectelor, și urmărește etapele desfășurării unui proiect în funcție de durata acestora.  
A fost inventată de către HENRY GANTT-inginer și sociolog de origine americană-, în 1917.

Diagrama Gantt ilustrează grafic un program de activitate care ajută la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice unui proiect. Are forma unei matrici, cu două axe: una orizontală care indică perioada de timp necesară fiecărei activități (cu datele de începere și de finalizare ale sarcinii); alta verticală, care indică sarcinile ce trebuie îndeplinite. 

Poate fi realizată pe o foaie de hârtie, într-un program din pachetul Microsoft Office (Excel/Word) sau într-un program specific managementului de proiect: Microsoft Project.

DIAGRAMA GANTT se realizează astfel:

Se realizează în Microsoft Excel un tabel cu etapele care trebuiesc parcurse pentru a realiza activitatea propusă (Fig.1)
Pentru realizarea diagramei Gantt (Fig.2) se poate ține cont de tutorialul prezentat aici.


APLICAȚIE

Realizați diagrama Gantt a unei activități realizate în cadrul firmei de exercițiu.

Activitatea realizată în cadrul firmei de exercițiu are titlul: PLAN DE ECHIPARE A FIRMEI DE EXERCIȚIU CU MOBILIER

Fig.1
Diagrama GANTT se realizează în Microsoft Excel și are următoarea configurație:

Fig.2








SURSE: www.digplanet.com; open-tube.com; prbeta.ro; lec-academy.ro.