joi, 26 octombrie 2017

2.1.Sisteme de marcare ecologică a produselor

II. Etichetarea şi ambalarea ecologică

2.1.Sisteme de marcare ecologică a produselor

În vederea realizarii de produse cu impact minim asupra mediului si facilitarii deciziei consumatorilor de a achizitiona produse "prietenoase fata de mediu", altfel spus, produse care nu dauneaza mediului înconjurator, au fost elaborate standarde ISO 14000 referitoare la etichetarea ecologica si analiza ciclului de viata a produselor si au fost introduse sisteme nationale si regionale de etichetare ecologică a produselor.
Promovarea produselor etichetate ecologic contribuie la utilizarea eficienta a resurselor si la un nivel ridicat de protectie a mediului.
Marcarea ecologică are drept scop demonstrarea de către furnizor a caracteristicilor ecologice ale produselor. Metoda aplicată în vederea evaluării caracteristicilor ecologice este analiza ciclului de viaţă a produselor, cu analiza efectelor posibile asupra mediului în fiecare din etapele acestui ciclu.
Marcarea ecologică permite informarea consumatorului cu privire la caracteristicile de această natură a produsului.

Marci de etichetare ecologică
Eticheta ecologica este un simbol grafic si/sau un text descriptiv scurt aplicat pe produs, ambalaj, într-o brosura sau în alt document informativ care însoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului (asa de exemplu, poluare redusa a aerului, eficient din punct de vedere energetic si toxicitate redusa).
O eticheta ecologica identifica performanta de mediu a unui produs, în cadrul categoriei de produse din care face parte, bazata pe analiza ciclului de viata al acestuia.
Preocuparile tot mai intense de reducere a impactului negativ al proceselor si rezultatelor acestora asupra mediului ambiant sunt evidentiate, de-a lungul timpului, în multe tari, prin existenta unor marci nationale de etichetare ecologică. Prima initiativa de acest fel a fost Blue Angel, în Germania, care a început sa functioneze din 1978, urmata de multe alte marci asa cum sunt cele prezentate în tabelul urmator (tabel nr. 1).
Sistemul german de marcare ecologică a produselor a fost preluat şi de alte ţări, printre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia.
Ulterior, în 1990, în Germania s-a introdus şi un sistem de marcare ecologică a ambalajelor,  “Der Grüne Punkt”, care, împreună cu marca “Blaues Engel” formează “Duales System”. Acest sistem are drept scop finanţarea şi gestionarea colectării şi reciclării ambalajelor, cu aportul consumatorului în colectarea conform cu procedura stabilită. Ambalajele astfel marcate sunt reciclabile sau incinerabile.
Sisteme de marcare ecologică au fost stabilite şi în numeroase alte ţări, de exemplu în Canada (1988, “Environmental Choise”), în ţările europene nordice (1989, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, într-un sistem coordonat de Consiliul Nordic), Japonia (1989, “Eco-Mark”, coordonat de un oficiu din cadrul Agenţiei Mediului).
Preocupările din Uniunea Europeană privind realizarea unui sistem unitar de marcare ecologică a produselor s-au concretizat printr-o reglementare din 1992, care introduce un sistem comunitar de marcare ecologică. Acest sistem urmăreşte promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului şi, de asemenea, informarea corectă a consumatorilor din ţările UE cu privire la caractericticile ecolgice ale produselor care se comercializează pe piaţa comună a Uniunii. Sistemul este aplicabil tuturor produselor, inclusiv celor importate din terţe ţări.
Sistemul comunitar de marcare ecologică este un sistem voluntar, descentralizat, dreptul de aplicare a mărcii fiind acordat de un comitet naţional. La acordarea mărcii ecologice se au în vedere toate aspectele ambientale ale produsului, cum sunt: impactul ambiental al deşeurilor rezultate, consumul de energie şi de resurse naturale, poluarea şi degradarea solului, contaminarea apei şi aerului, nivelul zgomotului, inclusiv aceleaşi aspecte legate de ambalaj. În stabilirea criteriilor ecologice pentru fiecare categorie de produs, sunt implicate comitetele naţionale de atribuire a mărcii de produs ecologic, forumul consultativ al părţilor interesate (comerţ, industrie, consumatori etc) şi Comitetul de reglementare, format din reprezentanţii ţărilor membre UE.



Trasaturile comune tuturor acestor scheme de etichetare ecologică nationala sunt:
        schemele sunt voluntare;
        determinarea criteriilor ecologice pe baza ciclului de viata a grupelor de produse;
        nivelurile criteriilor de acordare sunt astfel stabilite pentru a încuraja dezvoltarea produselor cu impact minim asupra mediului;
        sunt protejate legal de un simbol sau logo;
        sunt revizuite periodic, tinând cont de dezvoltarea tehnologica si pozitia pe piata.

Ecoeticheta Uniunii Europene
În conditiile proliferarii unor sisteme nationale de etichetare ecologica a produselor, a devenit necesara elaborarea unui cadru legislativ armonizat în acest domeniu.
Un prim pas în acest sens s-a facut prin Reglementarea CEE nr. 880/1992 a Consiliului UE care introduce un sistem unitar de eticheta ecologica la nivelul UE care are logo-ul "floare" (fig. nr. 1) si mai apoi prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1980/2000 privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, Decizia (CEE) nr. 729/2000 privind contractul referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si Decizia (CEE) nr. 728/2000 referitoare la stabilirea tarifelor si taxelor pentru etichetare ecologică.




Ecoetichetare în România
Prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, a Deciziei nr.729/2000/EEC privind contractul cadru referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si Deciziei nr.728/2000/EEC referitoare la stabilirea tarifelor pentru solicitare si taxelor anuale pentru etichetare ecologica a fost elaborata Hotarârea Guvernului nr. 189/28 februarie 2002, privind stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice publicata în Monitorul Oficial nr. 166/08 martie 2002.
copul introducerii ecoetichetei românesti este de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viata, în comparatie cu alte produse apartinând aceluiasi grup de produse.
Grupele de produse pentru care se stabilesc criterii de acordare a etichetei ecologice românesti sunt similare celor europene.
Eticheta ecologica se acorda produselor care respecta criteriile privind toate aspectele de mediu importante. Aceasta va cuprinde informatii pentru consumatori, prezentate în schema urmatoare, care contine doua rubrici, asa dupa cum urmeaza:


Rubrica 1 contine logo-ul etichetei ecologice românesti si numarul de înregistrare al contractului, iar rubrica 2 contine informatii privind motivele acordarii etichetei ecologice care trebuie sa vizeze cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului, asa de exemplu:
       poluare redusa a aerului
       eficient din punct de vedere energetic
       toxicitate redusa.



ACTIVITATE DE ÎNVĂŢARE nr, 5

Etichetarea ecologică în România