vineri, 24 mai 2019

Ambalarea mărfurilor

1. Definirea ambalajului 


În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 și Ordonanța Guvernului 39/1995, după cum urmează: "un sistem fizico - chimic cu funcții complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie."

2. Definirea operației de ambalare a mărfurilor 

Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot. 
Ambalarea – reprezintă operaţia de obţinere a „primului înveliş aflat în contact direct cu produsul” 
În conformitate cu STAS 5845/1-1986, ambalarea este definită ca fiind „operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”.

3. Funcţiile ambalajului

Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi ambalajul ca un sistem, ca un tot. În același timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. 
Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia: 
-conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici; 
-facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor; 
-promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului. 

Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic. 
Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice. 
Funcţia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere). 
Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

4. Tipuri de materiale utilizate pentru ambalaje

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecției calității și integrității produselor, facilitării operațiilor de circulație a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influențată de calitatea ambalajului prin faptul ca un ambalaj necorespunzător poate atrage după sine deprecierea produsului, adică să contribuie la diminuarea calității lui. Dacă privim ambalajul ca un produs finit oarecare, având o destinație precizată, în el se pot identifica cheltuieli cu materiile prime și cheltuieli de obținere. Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care am putea aminti: 
-caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat; 
-domeniul de utilizare a ambalajului; 
-mărimea factorilor care pot acționa asupra produsului pe timpul manipulării, transportului și al depozitarii; 
-tehnica de ambalare utilizată; 
-destinația produsului; 
-nivelul de dezvoltare și puterea economică, etc

Clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii:
-după natura materialelor constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);
-după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile; 
-după tipul ambalajului: plicuri, pungi, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, lăzi, cutii, flacoane, butelii, bidoane, damigene, canistre; 
-după natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare, ambalaje pentru produse industriale, ambalaje pentru produse periculoase; 
-după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile 
-după destinaţie (domeniul de utilizare) - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare; 
-după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective; 
-după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple; 
-după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile. 

5. Metode de ambalare a mărfurilor 

Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate: 
-masa, volum propriu reduse; 
-fără toxicitate; 
-fără miros, gust; 
-rezistenţă mecanică ridicată; 
-impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi; 
-compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în măsură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de căldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi: 
-colectivă şi porţionată; 
-tip aerosol; 
-în folii contractibile (tip blister şi alveolară); 
-aseptică; 
-în vid; 
-în atmosferă modificată (controlată). 

Alegerea unui tip de ambalare și a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizează materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie și carton și pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "barieră" dar acestea prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.