2.1.Sisteme de marcare ecologică a produselor

II. Etichetarea şi ambalarea ecologică

2.1.Sisteme de marcare ecologică a produselor

În vederea realizarii de produse cu impact minim asupra mediului si facilitarii deciziei consumatorilor de a achizitiona produse "prietenoase fata de mediu", altfel spus, produse care nu dauneaza mediului înconjurator, au fost elaborate standarde ISO 14000 referitoare la etichetarea ecologica si analiza ciclului de viata a produselor si au fost introduse sisteme nationale si regionale de etichetare ecologică a produselor.

Promovarea produselor etichetate ecologic contribuie la utilizarea eficienta a resurselor si la un nivel ridicat de protectie a mediului.

Marcarea ecologică are drept scop demonstrarea de către furnizor a caracteristicilor ecologice ale produselor. Metoda aplicată în vederea evaluării caracteristicilor ecologice este analiza ciclului de viaţă a produselor, cu analiza efectelor posibile asupra mediului în fiecare din etapele acestui ciclu.

Marcarea ecologică permite informarea consumatorului cu privire la caracteristicile de această natură a produsului.

Marci de etichetare ecologică

Eticheta ecologica este un simbol grafic si/sau un text descriptiv scurt aplicat pe produs, ambalaj, într-o brosura sau în alt document informativ care însoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului (asa de exemplu, poluare redusa a aerului, eficient din punct de vedere energetic si toxicitate redusa).

O eticheta ecologica identifica performanta de mediu a unui produs, în cadrul categoriei de produse din care face parte, bazata pe analiza ciclului de viata al acestuia.

Preocuparile tot mai intense de reducere a impactului negativ al proceselor si rezultatelor acestora asupra mediului ambiant sunt evidentiate, de-a lungul timpului, în multe tari, prin existenta unor marci nationale de etichetare ecologică. Prima initiativa de acest fel a fost Blue Angel, în Germania, care a început sa functioneze din 1978, urmata de multe alte marci asa cum sunt cele prezentate în tabelul urmator (tabel nr. 1).

Sistemul german de marcare ecologică a produselor a fost preluat şi de alte ţări, printre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia.

Ulterior, în 1990, în Germania s-a introdus şi un sistem de marcare ecologică a ambalajelor,  “Der Grüne Punkt”, care, împreună cu marca “Blaues Engel” formează “Duales System”. Acest sistem are drept scop finanţarea şi gestionarea colectării şi reciclării ambalajelor, cu aportul consumatorului în colectarea conform cu procedura stabilită. Ambalajele astfel marcate sunt reciclabile sau incinerabile.

Sisteme de marcare ecologică au fost stabilite şi în numeroase alte ţări, de exemplu în Canada (1988, “Environmental Choise”), în ţările europene nordice (1989, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, într-un sistem coordonat de Consiliul Nordic), Japonia (1989, “Eco-Mark”, coordonat de un oficiu din cadrul Agenţiei Mediului).

Preocupările din Uniunea Europeană privind realizarea unui sistem unitar de marcare ecologică a produselor s-au concretizat printr-o reglementare din 1992, care introduce un sistem comunitar de marcare ecologică. Acest sistem urmăreşte promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului şi, de asemenea, informarea corectă a consumatorilor din ţările UE cu privire la caractericticile ecolgice ale produselor care se comercializează pe piaţa comună a Uniunii. Sistemul este aplicabil tuturor produselor, inclusiv celor importate din terţe ţări.

Sistemul comunitar de marcare ecologică este un sistem voluntar, descentralizat, dreptul de aplicare a mărcii fiind acordat de un comitet naţional. La acordarea mărcii ecologice se au în vedere toate aspectele ambientale ale produsului, cum sunt: impactul ambiental al deşeurilor rezultate, consumul de energie şi de resurse naturale, poluarea şi degradarea solului, contaminarea apei şi aerului, nivelul zgomotului, inclusiv aceleaşi aspecte legate de ambalaj. În stabilirea criteriilor ecologice pentru fiecare categorie de produs, sunt implicate comitetele naţionale de atribuire a mărcii de produs ecologic, forumul consultativ al părţilor interesate (comerţ, industrie, consumatori etc) şi Comitetul de reglementare, format din reprezentanţii ţărilor membre UE.

Trasaturile comune tuturor acestor scheme de etichetare ecologică nationala sunt:

        schemele sunt voluntare;

        determinarea criteriilor ecologice pe baza ciclului de viata a grupelor de produse;

        nivelurile criteriilor de acordare sunt astfel stabilite pentru a încuraja dezvoltarea produselor cu impact minim asupra mediului;

        sunt protejate legal de un simbol sau logo;

        sunt revizuite periodic, tinând cont de dezvoltarea tehnologica si pozitia pe piata.

Ecoeticheta Uniunii Europene

În conditiile proliferarii unor sisteme nationale de etichetare ecologica a produselor, a devenit necesara elaborarea unui cadru legislativ armonizat în acest domeniu.

Un prim pas în acest sens s-a facut prin Reglementarea CEE nr. 880/1992 a Consiliului UE care introduce un sistem unitar de eticheta ecologica la nivelul UE care are logo-ul "floare" (fig. nr. 1) si mai apoi prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1980/2000 privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, Decizia (CEE) nr. 729/2000 privind contractul referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si Decizia (CEE) nr. 728/2000 referitoare la stabilirea tarifelor si taxelor pentru etichetare ecologică.

Ecoetichetare în România

Prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, a Deciziei nr.729/2000/EEC privind contractul cadru referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si Deciziei nr.728/2000/EEC referitoare la stabilirea tarifelor pentru solicitare si taxelor anuale pentru etichetare ecologica a fost elaborata Hotarârea Guvernului nr. 189/28 februarie 2002, privind stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice publicata în Monitorul Oficial nr. 166/08 martie 2002.

copul introducerii ecoetichetei românesti este de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viata, în comparatie cu alte produse apartinând aceluiasi grup de produse.

Grupele de produse pentru care se stabilesc criterii de acordare a etichetei ecologice românesti sunt similare celor europene.

Eticheta ecologica se acorda produselor care respecta criteriile privind toate aspectele de mediu importante. Aceasta va cuprinde informatii pentru consumatori, prezentate în schema urmatoare, care contine doua rubrici, asa dupa cum urmeaza:

Rubrica 1 contine logo-ul etichetei ecologice românesti si numarul de înregistrare al contractului, iar rubrica 2 contine informatii privind motivele acordarii etichetei ecologice care trebuie sa vizeze cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului, asa de exemplu:

       poluare redusa a aerului

       eficient din punct de vedere energetic

       toxicitate redusa.

ACTIVITATE DE ÎNVĂŢARE nr, 5

Etichetarea ecologică în România

Ziua Mondială a Educației

Ziua Mondială a Educației

10F

ISTORIA CONTABILITATII IN ROMANIA

CONCEPTUL DE CONSUMATOR

I.2. CONCEPTUL DE CONSUMATOR

            În general, când se vorbeşte despre consumator, se face referire la o persoană fizică ce consumă în scop particular şi neprofesional, produse şi servicii oferite pe piaţă de producători, distribuitori-vânzători şi furnizori. Această definiţie evidenţiază trei caracteristici principale:

Ø  Politica şi dreptul consumatorului, privite din perspectivă largă, implică toate categoriile de bunuri şi servicii şi se referă la toţi agenţii economici care intervin în producţia şi/sau circulaţia bunurilor şi serviciilor, indiferent de stadiul circulaţiei acestora;

Ø  Noţiunea de consumator trebuie înţeleasă în contextul în care consumatorul este perceput nu doar ca un individ sau partener în schimburile comerciale de mărfuri ci şi ca reprezentant al unor interese colective, alături de ceilalţi indivizi care formează grupul consumatorilor. Dimensiunea colectivă a drepturilor şi politicii consumatorului trebuie percepută în condiţiile reanalizării rolului consumatorului faţă de agenţii economici.

Ø  Conceptul de consumator este un concept unic, dar difuz în sensul că statutul de consumator este valabil pentru fiecare dintre noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De exemplu, consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca un producător, dar producătorul este în acelaşi timp şi consumator. Consumator este orice agent economic care acţionează pe piaţă pentru a-şi procura bunurile şi serviciile necesare satisfacerii nevoilor.

            Consumul poate fi:

·      intermediar- folosirea bunurilor şi serviciilor pentru producerea altor bunuri şi servicii;

·      final- consum destinat satisfacerii directe a nevoilor. În analiza consumatorului, a comportamentului său raţional se are în vedere consumul final. Consumul final reprezintă folosirea bunurilor şi serviciilor de către populaţie şi de către administraţii pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale şi colective.

Un consumator responsabil:

1.      Se informează cu privire la caracteristicile esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite pe piaţă, prin citirea elementelor de identificare şi caracterizare a acestora, înscrise la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, a instrucţiunilor de folosire ce însoţesc produsul sau serviciul;

2.      Înainte de a cumpăra, trebuie să cunoască informaţii despre:

v denumirea produsului, denumirea şi/său marca producătorului, adresă producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii, precum şi despre valoarea nutritivă la produsele alimentare preambalate şi despre ţara producătoare, în cazul produselor din import;

v categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate;

v prevederile contractului de vânzare – cumpărare, inclusiv cele privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie,

v indicarea exactă a preţurilor sau tarifelor, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor.

LOCUL ȘI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

CAP. I. CONSUMATORUL ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

I.1. LOCUL ȘI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

            În economia de piaţă, producţia este orientată spre satisfacerea nevoilor, gusturilor şi preferinţelor consumatorilor. Preferinţele consumatorilor reprezintă repere care orientează activitatea producătorului. Consumul reprezintǎ premisa şi scopul producţiei. Consumul reprezintǎ actul final al activitǎţii economice, care constǎ în folosirea bunurilor economice, de cǎtre populaţie şi stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. Consumul este determinat, deopotrivǎ, de oferta de bunuri şi servicii şi de veniturile consumatorilor.

            Termenul de „protecţia consumatorului”, întâlnit din ce în ce mai mult în vocabularul românesc în ultimii ani, reflectă, prin definiţie, poziţia şi rolul pe care îl ocupă consumatorii în buna funcţionare a pieţei, aceştia trebuind să fie în permanenţă protejaţi, atât pe termen mediu, cât şi lung de o serie de riscuri ale căror consecințe pot fi, nu de puţine ori, devastatoare. Consumatorii au nevoie de informaţii şi de educaţie, ei trebuie să înţeleagă diferenţa dintre o necesitate reală şi una imaginară, ei trebuie să înveţe să devină selectivi pentru a putea cu adevărat să-şi satisfacă nevoile.

            În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica privind consumatorul este o politică de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului.

            Politica de protecţie a consumatorilor cuprinde acţiuni şi reglementări care se referă la reprezentarea consumatorilor, informarea acestora, siguranţa (securitatea) produselor şi a tranzacţiilor. Următoarele domenii, care necesită acţiuni la nivel comunitar, reprezintă baza legislaţiei comunitare în acest sector:

Ø  sănătatea şi siguranţa consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile;

Ø  protecţia intereselor economice şi juridice ale consumatorilor, inclusiv modalităţi de rezolvare a conflictelor;

Ø  educarea şi informarea consumatorilor în legătură cu protecţia şi drepturile acestora;

Ø  promovarea şi reprezentarea intereselor consumatorilor.

            Ultimul plan de acţiune în cadrul politicii de protecţie a consumatorilor a definit domeniile majore de activitate ale acestei politici :

ü  reprezentarea şi educarea consumatorilor (“Euroghişee” de informare şi centre de consiliere);

ü  legislaţia referitoare la sănătatea şi siguranţa consumatorilor;

ü  protecţia intereselor economice ale consumatorilor

            În raporturile lor cu agenții economici, consumatorii nu dețin o poziție de egalitate, fiind defavorizați, confruntându-se astfel cu o serie de dezechilibre:

ü  pe plan economic – achiziționarea unui produs de folosință îndelungată este o investiție mare pentru consumator, însă pentru agentul economic este doar o unitate în totalul vânzărilor;

ü  pe plan juridic – consumatorii cunosc într-o mai mică măsură decât agenții economici reglementările drepturilor într-o tranzacție;

ü  pe plan informațional – agentul economic știe mai multe despre ceea ce vinde, decât consumatorul

ü  pe planul reprezentării intereselor – reprezentarea intereselor consumatorilor este mai deficitară în comparație cu eficiența cu care agentul economic își reprezintă propriile interese în fața autorităților.

Vacanta placuta!

BACALAUREAT 2017 (JUD. BACĂU)

BACALAUREAT 2017 SUB LUPĂ

La nivel național s-au înscris 135.513 de elevi şi au fost prezenţi 128.503; dintre aceştia, 91.754, (71,4%), au promovat examenul. Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a fost de 66,7% înainte de depunerea contestaţiilor şi de 68,1%, după soluţionarea acestora.

Cea mai mare rată de promovare este 83,73%-SIBIU, 83,54%-BACĂU, 82,75%-IAȘI și CLUJ; 74,09% BUCUREȘTI

97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional. Anul trecut, înainte de contestaţii au existat 56 de medii de 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat.

Au fost eliminaţi 179 de candidaţi, 100 fiind din promoţia curentă.

În ultimii 13 ani, 1.000.000 de tineri nu au promovat Bacalaureatul.

sursa: aici

YAHOO = VERIZON

Gigantul american Verizon a finalizat procesul de achiziţie al Yahoo pentru 4,48 miliarde de dolari. Yahoo îşi schimbă numele în Altaba.

De asemenea, ca parte a acordului, Yahoo îşi va schimba numele în Altaba.

Bunuri precum Yahoo Finance vor fi combinate cu branduri din cadrul AOL precum The Huffington Post formând o nouă subsidiară ce se va numi Oath. Fostul CEO al AOL, Tim Armstrong, va conduce nou formata subsidiară, ce conţine peste 50 de brand-uri de media şi tehnologie.

Achiziţia companiei Yahoo de către Verizon este văzută drept un mod de a îşi extinde activitatea, având contact cu mai mulţi clienţi şi de a îşi face mai bine simţită prezenţa în mediul online alături de Google şi Facebook.

sursa aici

ECONOMICA

http://www.economica.lahun.info/

La mulți ani de ZIUA COPILULUI!