02 mai 2014

Cadrele didactice ar putea face gratuit a doua facultate

Ministrul Educației, Remus Pricopie a anunțat la Iași că dascălii care vor dori să urmeze cursurile unei a doua facultăți o vor putea face gratuit.
Vorbim, conform estimărilor realizate de liderii sindicatelor din învățământul preuniversitar din toată țara, de aproape 13.000 de profesori care intenționează să obțină o a doua diplomă de licență. Statul va finanţa cea de-a doua specializare, iar facilitatea nu se aplică şi pentru orice altă persoană care doreşte încă o diplomă de licenţă, ci numai pentru cadre didactice.     continuare aici   

surse: ro.stiri.yahoo.com

29 aprilie 2014

PLANIFICAREA PRIN DIAGRAMA CU BARE (DE TIP GANTT)

INSTRUMENTE DE PLANIFICARE
DIAGRAMA GANTT

Diagrama GANTT este un instrument folosit în planificarea proiectelor, evenimentelor și a muncii. Este o metoda des întâlnită în managementul proiectelor, și urmărește etapele desfășurării unui proiect în funcție de durata acestora.  
A fost inventată de către HENRY GANTT-inginer și sociolog de origine americană-, în 1917.

Diagrama Gantt ilustrează grafic un program de activitate care ajută la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice unui proiect. Are forma unei matrici, cu două axe: una orizontală care indică perioada de timp necesară fiecărei activități (cu datele de începere și de finalizare ale sarcinii); alta verticală, care indică sarcinile ce trebuie îndeplinite. 

Poate fi realizată pe o foaie de hârtie, într-un program din pachetul Microsoft Office (Excel/Word) sau într-un program specific managementului de proiect: Microsoft Project.

DIAGRAMA GANTT se realizează astfel:

Se realizează în Microsoft Excel un tabel cu etapele care trebuiesc parcurse pentru a realiza activitatea propusă (Fig.1)
Pentru realizarea diagramei Gantt (Fig.2) se poate ține cont de tutorialul prezentat aici.


APLICAȚIE

Realizați diagrama Gantt a unei activități realizate în cadrul firmei de exercițiu.

Activitatea realizată în cadrul firmei de exercițiu are titlul: PLAN DE ECHIPARE A FIRMEI DE EXERCIȚIU CU MOBILIER

Fig.1
Diagrama GANTT se realizează în Microsoft Excel și are următoarea configurație:

Fig.2








SURSE: www.digplanet.com; open-tube.com; prbeta.ro; lec-academy.ro.

28 aprilie 2014

Calculator - prin programul "Euro 200"



Elevii si studentii din invatamantul de stat sau particular acreditat, in varsta de pana la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie, pot depune cereri pentru a primi ajutorul de 200 de euro acordat de stat la achizitionarea unui calculator.
Cererile pot fi depuse la secretariatele unitatilor de invatamant pana la 21 aprilie, chiar si de elevii care detin deja un calculator de tip desktop.
Daca solicitarea este eligibila, elevii vor primi de la unitatea scolara la care invata un bon valoric cu ajutorul caruia vor putea achizitiona un calculator desktop de la magazinele de specialitate.
Pana pe 19 mai, dosarele vor fi verificate si se vor efectua si anchete sociale.
Pe 31 mai se va afisa pe site-ul Ministerului Educatiei lista cu cererile eligibile, iar la 1 iunie, va fi postata lista cu beneficiarii care vor intra in posesia sumei de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator.
Cererea care va fi depusa la scoala trebuie completata de parinte sau un tutore care sa declare ca venitul brut nu depaseste 150 de lei pe membru de familie.
 
Dosarul pentru Programul "Euro 200" trebuie sa contina si urmatoarele documente pe langa cererea semnata si declaratia ca parintii dispun de diferenta de bani pentru achizitionarea calculatorului.
-cerere prin care parintele sau tutorele solicita ajutorul financiar
-declaratie a parintelui sau tutorelui ca venitul brut pe membru de familie nu depaseste 150 lei si ca dispun de diferenta de bani pentru achizitionarea calculatorului
-copie certificat/carte de identitate a beneficiarului, al parintelui/tutorelui legal, cat si celorlalti membri ai familiei
-adeverinta de la unitatea de invatamant din care sa rezulte calitatea de elev/student a celorlalti frati sau surori
-acte doveditoare, in original, privind veniturile membrilor familliei
-adeverinta eliberata de catre unitatea de invatamant din care sa rezulte media generala/calificativul din anul scolar anterior depunerii cererii pentru Programul Euro 200
-adeverinta eliberata de catre unitatea de invatamant din care sa rezulte numarul de absente nemotivate din anul scolar anterior depunerii cererii

Informatii detaliate pot fi obtinute de la secretariatele unitatilor de invatamant.