05 octombrie 2017
29 septembrie 2017
CONCEPTUL DE CONSUMATOR
I.2. CONCEPTUL DE CONSUMATOR
În general, când se vorbeşte despre consumator,
se face referire la o persoană fizică ce consumă în scop particular şi
neprofesional, produse şi servicii oferite pe piaţă de producători,
distribuitori-vânzători şi furnizori. Această definiţie evidenţiază trei
caracteristici principale:
Ø Politica şi dreptul consumatorului, privite
din perspectivă largă, implică toate categoriile de bunuri şi servicii şi se
referă la toţi agenţii economici care intervin în producţia şi/sau circulaţia
bunurilor şi serviciilor, indiferent de stadiul circulaţiei acestora;
Ø Noţiunea de consumator trebuie înţeleasă în
contextul în care consumatorul este perceput nu doar ca un individ sau partener
în schimburile comerciale de mărfuri ci şi ca reprezentant al unor interese
colective, alături de ceilalţi indivizi care formează grupul consumatorilor. Dimensiunea
colectivă a drepturilor şi politicii consumatorului trebuie percepută în
condiţiile reanalizării rolului consumatorului faţă de agenţii economici.
Ø Conceptul de consumator este un concept unic,
dar difuz în sensul că statutul de consumator este valabil pentru fiecare
dintre noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De
exemplu, consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca un producător, dar
producătorul este în acelaşi timp şi consumator. Consumator este orice agent
economic care acţionează pe piaţă pentru a-şi procura bunurile şi serviciile
necesare satisfacerii nevoilor.
Consumul poate fi:
· intermediar- folosirea bunurilor şi
serviciilor pentru producerea altor bunuri şi servicii;
·
final-
consum destinat satisfacerii directe a nevoilor. În analiza consumatorului, a
comportamentului său raţional se are în vedere consumul final. Consumul final
reprezintă folosirea bunurilor şi serviciilor de către populaţie şi de către
administraţii pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale şi
colective.
Un consumator responsabil:
1.
Se informează cu
privire la caracteristicile esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite pe
piaţă, prin citirea elementelor de identificare şi caracterizare a acestora,
înscrise la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în
cartea tehnică, a instrucţiunilor de folosire ce însoţesc produsul sau
serviciul;
2.
Înainte de a cumpăra, trebuie să
cunoască informaţii despre:
v denumirea
produsului, denumirea şi/său marca producătorului, adresă
producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate
sau data durabilităţii minimale, principalele riscuri previzibile, modul de
utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre
contraindicaţii, precum şi despre valoarea nutritivă la produsele alimentare
preambalate şi despre ţara producătoare, în cazul produselor din import;
v categoria
calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de
garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de
conformitate;
v prevederile
contractului de vânzare – cumpărare, inclusiv cele privind
caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie,
v indicarea
exactă a preţurilor sau tarifelor, precum şi stabilirea cu
exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)