DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE PERSONALULUI

Orice angajat al unei organizații are anumite drepturi și obligații care decurg din prevederile legale, precum și din contractele colective și individuale de muncă, din statutul și regulamentele interioare.

Responsabilitățile în domeniul drepturilor și ale disciplinei muncii revin atât managerilor cât și compartimentului de personal.

Drepturi legale

Conform Codului Muncii, persoana încadrată are următoarele drepturi principale:

-să i se asigure un loc de muncă potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale, aspirațiilor, precum și nevoilor unității;

-să fie retribuită în raport cu cantitatea și calitatea muncii prestate, corespunzător timpului lucrat;

-să i se asigure stabilitatea în muncă, contractul de muncă neputând să înceteze sau să fie modificat decât în cazurile prevăzute de lege;

-să participe la conducerea, organizarea și controlul activității unităților, să aleagă și să poată fi aleasă în organele de conducere colectivă;

-să beneficieze de condițiile create prin reglementările legale, inclusiv de concedii de studii, pentru ridicarea pregătirii profesionale și a nivelului general de cunoaștere;

-să fie promovată în categorii de încadrare sau în funcții superioare, în raport cu pregătirea, experiența, rezultatele muncii, nevoile unității, beneficiind astfel de condițiile create pentru afirmarea și valorificarea aptitudinilor și capacităților personale;

-să i se asigure repaus săptămânal și concediu de odihnă anual plătit, să folosească condițiile create de societate pentru recreere, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului de cultură, să beneficieze de înlesniri pentru trimiterea la odihnă și tratament în stațiuni balneoclimaterice;

-să beneficieze de condiții corespunzătoare de muncă, de protecție a muncii, de asistență medicală gratuită, de indemnizații de asigurări sociale în caz de pierdere temporală a capacității de muncă, de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, precum și de măsuri pentru protecția socială a femeilor și tinerilor; în acest scop se alocă importante fonduri pentru înlăturarea cauzelor care determină accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale, pentru protecția muncii și ușurarea efortului fizic;

-să beneficieze de pensie pentru limita de vârstă sau în caz de invaliditate;

-să folosească baza materială a unităților destinată activității culturale și sportive;

-să se asocieze în organizații sindicale și în alte organizații obștești, potrivit prevederilor Constituției României;

-să se adreseze organelor superioare, celor de jurisdicție sau oricărui for competent, ori de câte ori consideră că a fost prejudiciată în drepturile sale.

Alte drepturi ale angajaților vizează: dreptul la investigații asupra locului de muncă; dreptul de a cunoaște condițiile de muncă periculoase și nesigure; libertatea cuvântului; notificarea angajatului despre perspectiva închiderii întreprinderii etc.

Obligațiile angajaților

Conform Codului Muncii, ca membru al colectivului de muncă, persoana încadrată într-o unitate are următoarele îndatoriri principale:

-să apere proprietatea și să contribuie la dezvoltarea ei;

-să realizeze norma de muncă și celelalte sarcini ce decurg din funcția sau postul deținut și să răspundă de îndeplinirea lor față de colectivul de muncă și față de conducerea unității;

-să efectueze orice activitate potrivit pregătirii sale și nevoilor unității. În situații deosebite, determinate de necesitatea asigurării bunei funcționari a unității, fiecare are obligația de a participa - indiferent de funcția sau de postul pe care îl ocupă - la executarea oricăror lucrări și la luarea tuturor măsurilor cerute de nevoile unității;

-să respecte programul de lucru, să folosească integral și cu eficiență timpul de muncă;

-să asigure utilizarea integrală a capacităților de producție, ridicarea productivității muncii, reducerea cheltuielilor de producție, realizarea lucrărilor încredințate, în condițiile de calitate stabilite, creșterea eficienței activității unității în care lucrează;

-să respecte ordinea și disciplină la locul de muncă;

-să-și ridice necontenit calificarea profesională, nivelul de cunoștințe tehnico-științifice și de cultură generală, să urmeze și absolve cursurile de perfecționare organizate sau recomandate de unitate;

-să respecte normele de conduita în relațiile cu ceilalți membri ai colectivului de muncă, să vegheze la aplicarea lor în viață, să dea dovadă de cinste și corectitudine, să contribuie la întărirea spiritului de disciplină, de întrajutorare, să combată orice fel de manifestări înapoiate;

-să asigure păstrarea secretului de stat și secretului de serviciu;

-să respecte normele de protecție a muncii și să contribuie la preîntâmpinarea și înlăturarea oricăror situații care ar putea pune în primejdie viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori bunurile materiale.

Persoanelor încadrate în muncă le este interzis sa primească de la cetățeni bani sau alte foloase pentru activitățile prestate în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Disciplina muncii

Definire - prin disciplină se înțelege totalitatea regulilor de comportare impuse membrilor unui grup. 

Disciplina muncii este în strânsă corelație cu drepturile și obligațiile (îndatoririle) angajaților. Orice încălcare a drepturilor, dar mai ales a îndatoririlor angajaților, poate genera acte de indisciplină.

Formele disciplinei muncii - disciplina muncii poate fi privită ca având două forme fundamentale: disciplina tehnologică și cea organizatorică.

Disciplina tehnologică - presupune ca fiecare angajat, în timpul îndeplinirii responsabilităților proprii, să respecte întocmai succesiunea și conținutul operațiunilor prevăzute de tehnologie;

Disciplina organizatorică - presupune respectarea de către toți angajații, indiferent de nivelul ierarhic pe care sunt situați, a obligațiilor ce le revin, precum și a relațiilor de muncă stabilite.

Recompensele - pentru îndeplinirea în bune condiții a responsabilităților, personalul poate fi recompensat prin:

-mulțumiri verbale sau în scris;

-evidențiere;

-acordarea de diplome și titluri;

-creșteri de salarii;

-premii și alte forme de recompensare; procente din profiturile anuale;

-stimulente și recompense specifice pentru fidelitate, atașament etc.

Abaterile disciplinare - conform Codului Muncii, încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în muncă - indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă - a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, care se sancționează, după caz, potrivit legii, cu:

-mustrare;

-avertisment;

-retragerea uneia sau mai multor gradații sau trepte de salarizare pe o perioada de 1-3 luni sau, în cazul celor încadrați cu salariul la nivelul de bază, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă;

-reducerea salariului și reducerea indemnizației de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%;

-retrogradarea în funcție sau în categorie - în cadrul aceleiași profesii - pe durata de 1-3 luni;

-desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Organizațiile economice, în funcție de condițiile specifice ale unor locuri de muncă sau activități, pot stabili și alte măsuri disciplinare sau o aplicare combinată a acestora.

ETALAREA MĂRFURILOR ÎN INTERIORUL MAGAZINULUI

 

STOCURILE DE MĂRFURI

În activitatea curentă a agenților economici apar probleme operative de producție, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în așa fel încât ele să corespundă unui anumit scop, de exemplu: un program de producție realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau într-un timp cât mai scurt etc.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienți tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când porneşte procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.

Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.

Pe perioada respectivă resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).

Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).

Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

Procesul de producţie propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii cum ar fi: instabilitatea personalului, prezenţa rebuturilor, existenţa timpilor morţi datoraţi defectării utilajelor etc.

În felul acesta, producţia devine un rezultat aleator al unei combinaţii de fenomene care au loc în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de producţie nu e fiabil dacă este supus direct acţiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influenţe directe, adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care asigură deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă stocurile.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Tipuri de stocuri

În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:

A. din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi de trei feluri:

a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de producţie; este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte;

b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba de stocul de desfacere, stoc în aval;

c) cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii de fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional.

Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie.

B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:

a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;

b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de întreţinere, necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii;

c) stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi se referă în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.

C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de unele proprietăţi fizico-chimice ale elementelor. Aşa avem: produse periculoase, voluminoase, fragile etc.

D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem:

a) stocuri cu gestiune normală;

b) stocuri cu afectare directă (comandate special pentru o anume comandă);

c) stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere globală);

d) stocuri de produse consumabile;

E. Din punct de vedere al caracteristicilor formării şi destinaţiei lor stocurile pot fi:

a) stoc curent;

b) stoc de siguranţă;

c) stoc de pregătire sau de condiţionare;

d) stoc pentru transport intern;

e) stoc de iarnă;

Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar desfăşurarea procesului de stocare poate avea loc în baza organizării sale raţionale. Realizarea în condiţii de eficienţă economică maximă şi de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului de stocare şi un control sistematic al modului de derulare al acestuia.

Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea răspunsului pentru următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):

1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare;

2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare.

SURSA:www.asecib.ase.ro