II. Etichetarea şi ambalarea ecologică
2.1.Sisteme de marcare ecologică a produselor
În vederea realizarii de produse cu impact minim asupra mediului si
facilitarii deciziei consumatorilor de a achizitiona produse "prietenoase
fata de mediu", altfel spus, produse care nu dauneaza mediului
înconjurator, au fost elaborate standarde ISO 14000 referitoare la etichetarea
ecologica si analiza ciclului de viata a produselor si au fost introduse
sisteme nationale si regionale de etichetare ecologică a produselor.
Promovarea produselor etichetate ecologic contribuie la utilizarea
eficienta a resurselor si la un nivel ridicat de protectie a mediului.
Marcarea ecologică are drept scop demonstrarea de către furnizor a
caracteristicilor ecologice ale produselor. Metoda aplicată în vederea
evaluării caracteristicilor ecologice este analiza ciclului de viaţă a
produselor, cu analiza efectelor posibile asupra mediului în fiecare din
etapele acestui ciclu.
Marcarea ecologică permite informarea consumatorului cu privire la caracteristicile
de această natură a produsului.
Marci de etichetare ecologică
Eticheta ecologica este un simbol grafic si/sau un text descriptiv scurt
aplicat pe produs, ambalaj, într-o brosura sau în alt document informativ care
însoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin unul si cel mult
trei tipuri de impact asupra mediului (asa de exemplu, poluare redusa a
aerului, eficient din punct de vedere energetic si toxicitate redusa).
O eticheta ecologica identifica performanta de mediu a unui produs, în
cadrul categoriei de produse din care face parte, bazata pe analiza
ciclului de viata al acestuia.
Preocuparile tot mai intense de reducere a impactului negativ al proceselor
si rezultatelor acestora asupra mediului ambiant sunt evidentiate, de-a lungul
timpului, în multe tari, prin existenta unor marci nationale de etichetare
ecologică. Prima initiativa de acest fel a fost Blue Angel, în Germania,
care a început sa functioneze din 1978, urmata de multe alte marci asa cum sunt
cele prezentate în tabelul urmator (tabel nr. 1).
Sistemul german de marcare ecologică a produselor a fost preluat
şi de alte ţări, printre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia.
Ulterior, în 1990, în Germania s-a introdus şi un sistem de marcare
ecologică a ambalajelor, “Der Grüne Punkt”, care, împreună cu marca
“Blaues Engel” formează “Duales System”. Acest sistem are drept scop finanţarea
şi gestionarea colectării şi reciclării ambalajelor, cu aportul consumatorului
în colectarea conform cu procedura stabilită. Ambalajele astfel marcate sunt
reciclabile sau incinerabile.
Sisteme de marcare ecologică au fost stabilite şi în numeroase alte
ţări, de exemplu în Canada (1988, “Environmental Choise”), în ţările europene
nordice (1989, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, într-un sistem coordonat de
Consiliul Nordic), Japonia (1989, “Eco-Mark”, coordonat de un oficiu din cadrul
Agenţiei Mediului).
Preocupările din Uniunea Europeană privind realizarea unui sistem
unitar de marcare ecologică a produselor s-au concretizat printr-o reglementare
din 1992, care introduce un sistem comunitar de marcare ecologică. Acest sistem
urmăreşte promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului şi,
de asemenea, informarea corectă a consumatorilor din ţările UE cu privire la caractericticile
ecolgice ale produselor care se comercializează pe piaţa comună a Uniunii.
Sistemul este aplicabil tuturor produselor, inclusiv celor importate din terţe
ţări.
Sistemul comunitar de marcare ecologică este un sistem voluntar,
descentralizat, dreptul de aplicare a mărcii fiind acordat de un comitet
naţional. La acordarea mărcii ecologice se au în vedere toate aspectele
ambientale ale produsului, cum sunt: impactul ambiental al deşeurilor
rezultate, consumul de energie şi de resurse naturale, poluarea şi degradarea
solului, contaminarea apei şi aerului, nivelul zgomotului, inclusiv aceleaşi
aspecte legate de ambalaj. În stabilirea criteriilor ecologice pentru fiecare
categorie de produs, sunt implicate comitetele naţionale de atribuire a mărcii de
produs ecologic, forumul consultativ al părţilor interesate (comerţ, industrie,
consumatori etc) şi Comitetul de reglementare, format din reprezentanţii
ţărilor membre UE.
Trasaturile comune tuturor acestor scheme de etichetare ecologică nationala
sunt:
schemele
sunt voluntare;
determinarea
criteriilor ecologice pe baza ciclului de viata a grupelor de produse;
nivelurile
criteriilor de acordare sunt astfel stabilite pentru a încuraja dezvoltarea
produselor cu impact minim asupra mediului;
sunt
protejate legal de un simbol sau logo;
sunt
revizuite periodic, tinând cont de dezvoltarea tehnologica si pozitia pe piata.
Ecoeticheta Uniunii Europene
În conditiile proliferarii unor sisteme nationale de
etichetare ecologica a produselor, a devenit necesara elaborarea unui
cadru legislativ armonizat în acest domeniu.
Un prim pas în acest sens s-a facut prin Reglementarea CEE nr. 880/1992 a
Consiliului UE care introduce un sistem unitar de eticheta ecologica la nivelul
UE care are logo-ul "floare" (fig. nr. 1) si mai apoi prin
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1980/2000 privind stabilirea unei proceduri
de acordare a etichetei ecologice, Decizia (CEE) nr. 729/2000 privind
contractul referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si
Decizia (CEE) nr. 728/2000 referitoare la stabilirea tarifelor si taxelor
pentru etichetare ecologică.
Ecoetichetare în România
Prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind stabilirea unei
proceduri de acordare a etichetei ecologice, a Deciziei nr.729/2000/EEC
privind contractul cadru referitor la conditiile de utilizare a etichetei
ecologice si Deciziei nr.728/2000/EEC referitoare la stabilirea tarifelor
pentru solicitare si taxelor anuale pentru etichetare ecologica a fost
elaborata Hotarârea Guvernului nr. 189/28 februarie 2002, privind stabilirea
procedurii de acordare a etichetei ecologice publicata în Monitorul Oficial nr.
166/08 martie 2002.
copul introducerii ecoetichetei românesti este de a promova produsele care
au un impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viata,
în comparatie cu alte produse apartinând aceluiasi grup de produse.
Grupele de produse pentru care se stabilesc criterii de acordare a
etichetei ecologice românesti sunt similare celor europene.
Eticheta ecologica se acorda produselor care respecta criteriile privind
toate aspectele de mediu importante. Aceasta va cuprinde informatii pentru
consumatori, prezentate în schema urmatoare, care contine doua rubrici, asa
dupa cum urmeaza:
poluare
redusa a aerului
eficient
din punct de vedere energetic
toxicitate
redusa.
ACTIVITATE DE ÎNVĂŢARE nr, 5
Etichetarea ecologică în România
