25 ianuarie 2018

RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII

NEMULȚUMIRILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII
1. RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII
            Dacă aveți o problemă și nu știți cum să o rezolvați, ANPC vă poate sprijini în soluționarea acesteia, dacă este vorba de un caz reglementat de legislatia privind protecția consumatorilor.
Ø Ce este o reclamaţie/sesizare? „Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Ø  Cine poate depune o reclamaţie la ANPC?
„Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale ”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată.
            Reclamaţiile şi sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori persoane fizice. Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a A.N.P.C.
            „Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.
Ø  Cum depuneţi o reclamaţie?
            Se apelează la această modalitate numai după ce consumatorul a încercat să rezolve amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul. În situaţia în care nu se ajunge la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci consumatorul are dreptul să depună o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.
            Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.
            Conform prevederilor legale, reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în format electronic sau se depun personal. Pentru a depune o reclamaţie în format electronic trebuie să completaţi FORMULARUL DE SESIZARE ONLINE.
            Reclamaţia sau sesizarea se face în nume personal și se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz.
Pentru ca reclamaţiile să poată fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor Judeţene, trebuie să îndeplineasca condiţiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se clasează din lipsa de informaţii.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău
Adresa: Bacău, str. Erou Nechita nr. 2, cod 600011

Tel.: 0234/511.273/Fax: 0234/511.273/Email: reclamatii.bacau@anpc.ro

Niciun comentariu: