Se afișează postările cu eticheta . Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta . Afișați toate postările

14 martie 2016

Ziua Mondială a numărului Pi


Ziua de 14 martie e Ziua Numărului Pi (π=3.14…), una dintre cele mai importante constante în matematică şi fizică.

Ziua de 14 martie (14.03) a fost declarată Ziua Numărului Pi în mod logic, pentru că americanii citesc mai întâi luna şi apoi ziua (03.14). 
Constanta matematică Pi, care exprimă raportul dintre circumferinţa cercului şi diametrul său, are dedicată o zi specială din anul 2009, când Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a adoptat o rezoluție – fără caracter obligatoriu – care recunoaşte ziua de 14 martie ca „Zi Naţională a Numărului Pi”.
Dar prima celebrare oficial cunoscută a avut loc în anul 1988, tot în America, la Exploratoriumul din San Francisco, un laborator de educaţie. Publicul şi cercetătorii au putut să se plimbe prin spaţiile circulare create de fizicianul Larry Shaw – şi să mănânce plăcintă Pi, sau „Pi Pie”, obicei care se păstrează şi astăzi.
Ziua Mondială a Numărului Pi, s-a transformat în ultimii ani într-un veritabil „Crăciun al tocilarilor”, fiind sărbătorită în lumea întreagă atât de către copii, cât şi de adulţi, cel mai adesea prin degustări de plăcinte. 
Cuvântul „pie” din limba engleză înseamnă „plăcintă” şi are o pronunţie similară cu aceea a numărului Pi. 


Numărul pi, este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc, într-un spaţiu euclidian, iar simbolul π a fost propus pentru prima oară de matematicianul galez William Jones, în 1706, şi derivă din abrevierea cuvântului "perimetru".
Valoarea lui Pi este egală aproximativ cu 3,14159, în notaţia zecimală obişnuită, constanta fiind una dintre cele mai importante din matematică şi fizică şi numeroase formule din matematică, inginerie sau alte ştiinţe implică folosirea lui.


Fascinaţia savanţilor pentru numărul Pi provine din faptul că raportul dintre cele mai simple cantităţi măsurabile ale cercului - circumferinţa şi diametrul - produc un număr iraţional, care după virgulă continuă la infinit, generând o secvenţă de zecimale care nu se repetă şi nu formează niciun tipar.

De-a lungul timpului, matematicienii au încercat să identifice tot mai multe zecimale ale numărului Pi şi de la Arhimede, care a descoperit primele două zecimale, în secolul III-lea î.e.n, Pi are în prezent 13,3 trilioane de zecimale cunoscute, acest rezultat fiind anunţat online, în octombrie 2014, de un savant anonim, care foloseşte pe internet pseudonimul Houkouonchi.
Pi a devenit un veritabil simbol cultural, o metaforă pentru misterele matematicii, care a inspirat propriul său gen literar, în pilish lungimea cuvintelor dintr-o propoziţie este determinată de zecimalele lui Pi, a fost celebrată şi în muzică, într-un film regizat de Darren Aronofsky sau de un parfum al Casei Givenchy.
Constanta Pi este şi sursă de inspiraţie pentru competiţii, în cadrul care participanţii trebuie să recite din memorie cât mai multe zecimale ale numărului şi s-au stabilit şi recorduri. Japonezul Akira Haraguchi, în vârstă de 69 de ani, a devenit o legendă între maeştrii memorării, după ce a recitat în public 111.700 de zecimale ale celebrului număr Pi, în 16 ore şi 30 de minute.

Aflăm că Pi are peste 6 miliarde de cifre cunoscute şi că ar dura peste 100 de ani pentru a le pronunţa. Constanta Pi e cunoscută – şi folosită – de 4000 de ani. Există oameni care şi-au dedicat întreaga viaţă înţelegerii ei, lucru de neînţeles pentru unii. Alţii cred că obsesia pentru matematică e infinit mai bună decât cea pentru părul starletei Kim Kardashian.



Numarul Pi este o constanta matematica a carei valoare este egala cu raportul dintre circumferinta si diametrul oricarui cerc intr-un spatiu euclidian, sau cu raportul dintre aria unui cerc si patratul razei sale. Pi este una dintre cele mai importante constante matematice, fiind continuta in multe formule de matematica, fizica, inginerie. Numarul pi este un numar irational, a carui valoare este egala, in varianta scurta, cu 3,14

3.141592653589793238462643383279502884197169399375105820974944592307816406286208998628034825342117067982148086513282306647093844609550582231725359408128481117450284102701938521105559644622948954930381964428810975665933446128475648233786783165271201909145648566923460348610454326648213393607260249141273724587006606315588174881520920962829254091715364367892590360011330530548820466521384146951941511609433057270365759591953092186117381932611793105118548074462379962749567351885752724891227938183011949129833673362440656643086021394946395224737190702179860943702770539217176293176752384674818467669405132000568127145263560827785771342757789609173637178721468440901224953430146549585371050792279689258923542019956112129021960864034418159813629774771309960518707211349999998372978049951059731732816096318595024459455346908302642522308253344685035261931188171010003137838752886587533208381420617177669147303598253490428755468731159562863882353787593751957781857780532171226806613001927876611195909216420198938095257201065485863278865936153381827968230301952035301852968995773622599413891249721775283479131515574857242454150695950829533116861727855889075098381754637464939319255060400927701671139009848824012858361603563707660104710181942955596198946767837449448255379774726847104047534646208046684259069491293313677028989152104752162056966024058038150193511253382430035587640247496473263914199272604269922796782354781636009341721641219924586315030286182974555706749838505494588586926995690927210797509302955321165344987202755960236480665499119881834797753566369807426542527862551818417574672890977772793800081647060016145249192173217214772350141441973568548161361157352552133475741849468438523323907394143334547762416862518983569485562099219222184272550254256887671790494601653466804988627232791786085784383827967976681454100953883786360950680064225125205117392984896084128488626945604241965285022210661186306744278622039194945047123713786960956364371917287467764657573962413890865832645995813390478027590099465764078951269468398352595709825822620522489407726719478268482601476990902640136394437455305068203496252451749399651431429809190659250937221696461515709858387410597885959772975498930161753928468138268683868942774155991855925245953959431049972524680845987273644695848653836736222626099124608051243884390451244136549762780797715691435997700129616089441694868555848406353422072225828488648158456028506016842739452267467678895252138522549954666727823986456596116354886230577456498035593634568174324112515076069479451096596094025228879710893145669136867228748940560101503308617928680920874760917824938589009714909675985261365549781893129784821682998948722658804857564014270477555132379641451523746234364542858444795265867821051141354735739523113427166102135969536231442952484937187110145765403590279934403742007310578539062198387447808478489683321445713868751943506430218453191048481005370614680674919278191197939952061419663428754440643745123718192179998391015919561814675142691239748940907186494231961567945208095146550225231603881930142093762137855956638937787083039069792077346722182562599661501421503068038447734549202605414665925201497442850732518666002132434088190710486331734649651453905796268561005508106658796998163574736384052571459102897064140110971206280439039759515677157700420337869936007230558763176359421873125147120532928191826186125867321579198414848829164470609575270695722091756711672291098169091528017350671274858322287183520935396572512108357915136988209144421006751033467110314126711136990865851639831501970165151168517143765761835155650884909989859982387345528331635507647918535893226185489632132933089857064204675259070915481416549859461637180270981994309924488957571282890592323326097299712084433573265489382391193259746366730583604142813883032038249037589852437441702913276561809377344403070746921120191302033038019762110110044929321516084244485963766983895228684783123552658213144957685726243344189303968642624341077322697802807318915441101044682325271620105265227211166039666557309254711055785376346682065310989652691862056476931257058635662018558100729360659876486117910453348850346113657686753249441668039626579787718556084552965412665408530614344431858676975145661406800700237877659134401712749470420562230538994561314071127000407854733269939081454664645880797270826683063432858785698305235808933065757406795457163775254202114955761581400250126228594130216471550979259230990796547376125517656751357517829666454779174501129961489030463994713296210734043751895735961458901938971311179042978285647503203198691514028708085990480109412147221317947647772622414254854540332157185306142288137585043063321751829798662237172159160771669254748738986654949450114654062843366393790039769265672146385306736096571209180763832716641627488880078692560290228472104031721186082041900042296617119637792133757511495950156604963186294726547364252308177036751590673502350728354056704038674351362222477158915049530984448933309634087807693259939780541934144737744184263129860809988868741326047215695162396586457302163159819319516735381297416772947867242292465436680098067692823828068996400482435403701416314965897940924323789690706977942236250822168895738379862300159377647165122893578601588161755782973523344604281512627203734314653197777416031990665541876397929334419521541341899485444734567383162499341913181480927777103863877343177207545654532207770921201905166096280490926360197598828161332316663652861932668633606273567630354477628035045077723554710585954870279081435624014517180624643626794561275318134078330336254232783944975382437205835311477119926063813346776879695970309833913077109870408591337464144282277263465947047458784778720192771528073176790770715721344473060570073349243693113835049316312840425121925651798069411352801314701304781643788518529092854520116583934196562134914341595625865865570552690496520985803385072242648293972858478316305777756068887644624824685792603953527734803048029005876075825104747091643961362676044925627420420832085661190625454337213153595845068772460290161876679524061634252257719542916299193064553779914037340432

Numarul Pi – denumire si studiere
-Originea literei grecesti “pi”: prima litera a cuvintelor grecesti “perifereia” (periferie) si “perimetros” (perimetru) – Pi = C/d
-Alt nume pentru numarul pi: “Constanta lui Arhimede“, deoarece Arhimede a fost primul care a incercat sa calculeze valoarea lui pi cu exactitate (a observat ca aceasta marime poate fi limitata superior si inferior inscriind cercurile in poligoane regulate si calculand perimetrul poligoanelor exterioare si respectiv inferioare).

Proprietati ale numarului pi
· este irational (i.e. nu poate fi scris ca raport a doua numere intregi) – irationalitatea sa a fost demostrata complet abia in secolul 18.
· este transcendent (i.e. nu exista niciun polinom cu coeficienti rationali care sa-l aiba pe pi ca radacina), de unde rezulta urmatoarea proprietate:
· nu este construibil geometric (i.e. nu se poate construi cu rigla si compasul un patrat cu aria egala cu cea
Pi - Cuadratura cercului a unui cerc dat – aceasta este o problema de geometrie veche si celebra, cunoscuta sub numele de “Cuadratura cercului“, care este o problema fara solutie).
· are un numar infinit de zecimale care nu contin secvente ce se repeta; acest sir infinit de cifre a fascinat numerosi matematicieni, iar in ultimele secole s-au depus eforturi semnificative pentru a investiga proprietatile acestui numar; totusi, in ciuda muncii analitice si a calculelor realizate pe supercalculatoare care au calculat 10 mii de miliarde de cifre ale lui pi, nu s-a descoperit niciun sablon identificabil in cifrele gasite. Cifrele numarului pi sunt disponibile pe multe pagini web si exista programe software pentru calcularea lui pi cu miliarde de cifre precizie.


Memorarea cifrelor numarului pi

Chiar cu mult timp inainte ca valoarea lui pi sa fie evaluata de calculatoarele electronice, unii oameni au devenit obsedati memorarea unui numar record de cifre ale sale.
Scriitorul francez Daniel Tammet deţine recordul european de memorare a zecimalelor numărului Pi: el a reținut primele 22.514 zecimale în 5 ore şi 9 minute cu ocazia „Pi Day” din 2004, la Oxford. Mai mult, sala Pi din Palais de la Découverte afişază pe pereţii săi 704 zecimale ale numărului Pi, dintre care 527 au fost calculate „manual” şi exact, în 1873, de William Shanks. De atunci, mulțumită puterii de calcul tot mai mari, s-au aflat 13.300 de miliarde de zecimale.

Ultimul record inregistrat la memorarea cifrelor lu
i pi este de 67.890 de cifre si este detinut de un student chinez de 24 ani (Lu Chao), caruia i-au luat 24 de ore si 4 minute sa recite fara greseala pana la a 67.890-a cifra zecimala a lui pi.
Exista mai multe moduri de memorare a numarului pi, iar cea mai cunoscuta metoda consta in folosirea de “pieme” (poeme pentru numarul pi) – poezii ce reprezinta numarul pi astfel incat lungimea fiecarui cuvant (in litere) reprezinta o cifra. Exemplu de piema in limba romana: “Asa e usor a scrie renumitul si utilul numar.” Pe langa pieme, exista si alte mnemotehnici pentru retinerea cifrelor numarului pi.





3.14.15
14 martie 2015 – ziua care corespunde numărului Pi (π)
Astfel, ziua de 14 martie a devenit The Pi Day, însă potrivirea cu anul care se termină în 15 se întâmplă o dată la 100 de ani. 

Celebrarea zilei Pi începe în fiecare zi de 14 martie, începând cu ora 1:59 AM, tocmai pentru a surprinde perfect înșiruirea primelor 5 cifre ale constantei matematice. Am adunat câteva aspecte foarte interesante despre numărul Pi:
• Simbolul π a fost folosit în sensul său matematic doar în ultimii 250 de ani. Până atunci, constanta era exprimată ca fiind „quantitas, in quam cum multipliectur diameter, proveniet circumferential”. Ziua de astăzi, 3.14.15, conține primele 5 cifre ale constantei matematice Pi, dar ea însumează peste 6,4 miliarde de cifre, iar ca să le enumeri ar dura 133 de ani. Prin urmare, ai mai prinde încă o zi Pi, cea de peste 100 de ani.
• Practic, nu putem afla niciodată cifre exacte în calculul ariei unui cerc, a circumferinței lui sau a unui sector de cerc pentru că niciodată nu vom ști adevărata valoare a lui Pi, el fiind un număr irațonal, o constantă matematică ale cărei cifre componente se înșiră la nesfârșit, nerespectând niciun pattern. Totuși, în primele 10 milioane de zecimale, grupul primelor 6 cifre ale lui Pi (314159) se repetă de 6 ori. Unde mai pui că, dacă aduni primele 144 de cifre ale numărului Pi, suma lor este 666.
• Albert Einstein s-a născut în ziua Pi (14 martie) a anului 1879. Așadar, Pi deja exprimă o valență a inteligenței. Cei de la Givenchy au scos un parfum numit chiar „Pi”, care evidențiază sex appeal-ul bărbaților inteligenți.

• În timp ce alți cercetători susțin că vechii egipteni nu aveau cum să aibă cunoștințe despre constanta Pi, egiptologii au descoperit faptul că Marea Piramidă din Giza a fost construită cu un perimetru de 1760 de coți și o înălțime de aproximativ 280 de coți, iar raportul 1760/280 ≈ 6.2857 este de aproximativ egală cu 2π ≈ 6.2832. Luând serios în considerare acest raport, unii egiptologi au ajuns la concluzia că cei care au construit piramida au avut cunoștință de π și au proiectat piramida în mod voluntar să includă proporțiile unui cerc. 
• În secolele XVI-XVII au fost calculate primele 36 de cifre ale constantei Pi. Două secole mai târziu, au fost descoperite primele 527 de cifre ale lui Pi. În secolul XXI, un om de știință japonez a folosit un computer foarte puternic, Hitachi SR 8000, și, după 400 de ore de calcule, a descoperit 1,24 trilioane de cifre componente ale lui Pi.
• Dacă tot am adus. mai sus, vorba de ziua de naștere, un tip pe nume Arthur Bebak a făcut un tool prin care afli unde anume în șirul de zecimale ale numărului Pi se poziționează ziua ta de naștere. 
• Un alt site interesant este acesta: www.angio.net/pi. Site-ul are un tool numit Pi Searcher, care beneficiază de căutarea în timp real a oricărui grup de cifre în primele 200 de milioane de cifre ale constantei Pi. Este foarte interesantă povestea search-ului de-a lungul anilor. Așadar, povestea începe de la căutarea unei potriviri într-un fișier cu 200 de milioane de cifre, ajunge la a stoca 2 cifre per byte pentru a înjumătăți spațiul de căutare și ajunge până la actuala căutarea dinamică, totul fiind susținut de un server „improvizat”, pe 1.7Ghz Pentium 4, cu un hard de 80GB și 512MB de RAM.

surse: wikipedia, facebook, mediafax, piday.org, playtech.ro,