Tipuri de costuri
Costul reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate într-o perioadă de timp de o entitate, cu scopul obţinerii de produse, lucrări sau servicii, în raport cu obiectul de activitate.
Calculaţia costurilor reprezintă ansamblul operaţiilor de calcul efectuate pentru determinarea costurilor aferente produselor, lucrărilor, serviciilor, activităţilor sau altor obiecte de calculaţie. Obiectul calculaţiei îl reprezintă cheltuielile de exploatare şi producţia pe care le-a ocazionat, determinată pe locuri de cheltuieli şi pe purtători de costuri.
Pentru asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor se aplică următoarele principii:
a. Principiul determinării obiectului de evidenţă şi a unităţii de calculaţie. Obiectul de evidenţă este un mijloc sau un proces economic pentru care se urmăresc în mod distinct cheltuielile de producţie şi se calculează costul de producţie (exemple: un produs, o lucrare, un serviciu, o anumită comandă, un lot de produse un ansamblu de produse etc.). Unitatea de calculaţie este o unitate de măsură naturală, convenţională, care se utilizează la exprimarea volumului fizic al producţiei (exemple: bucăţi, kg, m, to, etc.)
b. Principiul delimitării cheltuielilor şi rezultatelor pe faze ale circuitului economic constă în separarea şi evidenţierea relaţiei cheltuieli-rezultate, la nivelul fiecărui proces economic: aprovizionare, producţie, desfacere.
c. Principiul delimitării cheltuielilor în timp presupune ca includerea
cheltuielilor în costuri să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparţine.
d. Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu se realizează prin delimitarea cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-a ocazionat.
e. Principiul delimitării cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei neterminate. Producţia finită a parcurs toate fazele procesului tehnologic iar producţia neterminată (care se scade) se găseşte într-un stadiu de prelucrare parţial.
Evenimentele şi tranzacţiile dintr-o entitate, pe diferite stadii de organizare a proceselor economice, determină mai multe tipuri de costuri.
Costurile se clasifică după mai multe criterii:
a. După stadiile de producţie şi desfacere a unui produs, costurile pot fi: cost de achiziţie, cost de producţie, cost complet, cost de distribuţie (desfacere).
Costul de achiziţie reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de entitate pentru aprovizionarea cu materii prime, mărfuri, imobilizări etc.
Costul de achiziţie are următoarea structură:
Costul de distribuţie este determinat de activitatea de vânzare (desfacere) şi se concretizează în costuri directe de distribuţie (cheltuieli cu livrarea, cu publicitatea, de ambalare, transport etc.) şi costuri indirecte de distribuţie (cheltuieli generate de funcţionarea departamentului de distribuţie, stocaj, transport, post-vânzare, studii de marketing etc.)
b. După momentul efectuării calculaţiei, costurile pot fi: costuri prestabilite şi costuri efective. Costurile prestabilite sunt stabilite înaintea desfăşurării proceselor economice prin antecalculaţie (calculaţia previzională). Costurile efective sunt stabilite după desfăşurarea proceselor economice prin postcalculaţie (calculaţia efectivă), în scopul stabilirii indicatorilor efectivi.
c. După modul de identificare a cheltuielilor, costurile pot fi: costuri directe şi costuri indirecte. Costurile directe delimitează cheltuielile care pot fi individualizate şi atribuite în mod direct unui produs sau activităţi consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Costurile indirecte reprezintă cheltuieli delimitate pe produs sau activitate printr-un calcul intermediar de repartizare. Ele au un caracter comun mai multor produse sau activităţi.
d. După comportamentul faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei, costurile pot fi: costuri variabile şi costuri fixe. Costurile variabile delimitează acele cheltuieli care îşi modifică volumul în mod corespunzător şi în acelaşi sens cu modificarea volumului producţiei, cheltuielile cresc sau scad proporţional cu creşterea sau descreşterea vomului producţiei (exemple: materiale, salarii, energie etc.). Costurile fixe sunt reprezentate de cheltuieli care sunt relativ contante faţă de variaţiile volumului producţiei (exemple: cheltuieli generale, amortizare, chirii etc.)
e. După modul de decontare sau de imputare, costurile se diferenţiază în: costul produsului şi costul perioadei.
Costul produsului cuprinde toate cheltuielile asociate şi decontate unui obiect de calculaţie, identificat într-un produs, lucrare sau serviciu. Costul perioadei cuprinde toate cheltuielile recunoscute de rezultatul exerciţiului în care au fost angajate, fără a se relaţiona cu produsul obţinut şi vândut (exemple: cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere sunt costuri ale perioadei).
