PRETURILE EN DETAIL

Drepturile salariatului în raport cu legislația muncii și PSI

Drepturile salariatului

În conformitate cu legislația în vigoare, drepturile și obligațiile salariatului sunt prevăzute în mod expres și, mai mult decât atât, salariatul nu poate renunța la drepturile sale recunoscute de lege, întrucât încălcarea acestei interdicții este lovită de nulitate.

Drepturile sunt prevăzute în Codul Muncii, contractul colectiv de muncă aplicabil (dacă este cazul), regulamentul intern al angajatorului, precum și de alte acte normative speciale pentru anumite categorii de salariați.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, salariații au, în principal, următoarele drepturi:

• dreptul la salarizare pentru munca depusă;

Salariul este reglementat, în principal, de dispozițiile art. 159-174 din Codul Muncii. Acesta este exprimat în bani, va cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și este plătit salariatului cel puțin o dată pe lună, acesta fiind stabilit prin negociere individuală sau/și colectivă între angajator și salariați sau reprezentanții acestora. Sistemul de salarizare a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

• dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

În ceea ce privește repausul zilnic, de regulă, salariații au dreptul la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore între două zile de muncă. Există și anumite excepții prin care salariații au un repaus mai mic (de exemplu, în cazul muncii în schimburi). În ceea ce privește repausul săptămânal, acesta se acordă sub forma a două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. Dacă repausul în aceste zile ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, acesta poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, situație în care salariații au dreptul la un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin contractul individual de muncă.

• dreptul la concediu de odihnă anual;

Acest concediu anual este plătit, este garantat tuturor salariaților și salariatul nu poate renunța la acest drept. În prezent, durata minimă a concediului anual al salariatului este de 20 de zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Legea nu stabilește decât un prag minim al duratei concediului, ceea ce nu împiedică ca acesta să aibă o durată mai mare. Atenție! Acest concediu se acordă în raport cu activitatea prestată într-un an calendaristic și sărbătorile legale, în care nu se lucrează, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Atenție! Pe durata concediului anual de odihnă, a repausului zilnic și pe durata repausului săptămânal contractul individual de muncă NU se suspendă.

• dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;

Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine sexuală, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitatea sindicală.

Discriminarea directă reprezintă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile de mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

Discriminarea indirectă reprezintă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele enumerate mai sus, dar care produc efectele unei discriminări directe.

• dreptul la demnitate în muncă;

Demnitatea în muncă are două părți: respectarea individului uman și despăgubiri pentru atingerile aduse. Altfel spus, angajatorul trebuie să se abțină de la orice gest care ar putea să încalce demnitatea salariatului, iar în măsura în care un gest al său a adus atingere integrității morale, psihice a salariatului angajatorul are obligația de a îl despăgubi.

• dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

Angajatorul are obligația de a asigura sănătatea și securitatea salariaților în toate aspectele legate de muncă. În cuprinsul regulamentelor interne trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu, astfel de reguli ce constau în măsuri generale de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, măsuri specifice pentru anumite profesii, anumite activități sau anumite categorii de personal, dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea unor organisme speciale de asigurare a securității și sănătății în muncă.

• dreptul la acces la formarea profesională;

Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii (cel puţin o dată la doi ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi, sau cel puţin o dată la trei ani, dacă au sub 21 de salariaţi), iar cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori. În cazul în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condiţiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la zece zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.

• dreptul la informare şi consultare;

Acest drept se exercită atât la angajare, anterior încheierii contractului individual de muncă (obligația de informare a angajatorului prevăzută la art. 17 și 18 din Codul Muncii), dar și pe durata executării acestuia (de exemplu, obligația angajatorilor de a informa salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale, și să le asigure accesul la aceste locuri de muncă pe perioadă nedeterminată). În cazul întreprinderilor cu un număr de peste 20 de angajați, angajatorii au obligația să informeze și să consulte reprezentanții salariaților cu privire la evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și situației economice a întreprinderii, a ocupării forței de muncă în cadrul întreprinderii etc.

• dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;

• dreptul la protecţie în caz de concediere;

Contractul individual de muncă nu poate fi reziliat în condițiile dreptului civil. În cazul în care una dintre părți nu își execută în mod culpabil obligațiile, denunțarea unilaterală a contractului de muncă (în cazul nostru, concedierea) este posibilă, dar numai în condițiile prevăzute în mod expres de Codul Muncii, în caz contrar aceasta va fi lovită de nulitate. În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. În plus, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere (adică reintegrarea salariatului concediat nelegal la fostul loc de muncă pe poziția avută anterior concedierii anulate). În lipsa unei astfel de solicitări din partea salariatului, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

• dreptul la negociere colectivă şi individuală;

• dreptul de a participa la acţiuni colective;

Dreptul angajaţilor de a declanşa conflicte colective de muncă în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor contractelor colective de muncă este garantat de Legea dialogului social nr. 62/2011.

• dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;

Sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite de către salariaţi pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale, precum şi al apărării drepturilor individuale şi colective ale acestora prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu, precum şi în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, iar constituirea, organizarea şi funcţionarea sindicatelor se reglementează prin lege.

• alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

Drepturile enumerate mai sus sunt prevăzute în Codul Muncii și în contractul individual de muncă. Acestea reprezintă minimul de drepturi de care poate beneficia un salariat și acesta nu poate renunța la ele întrucât o astfel de renunțare ar fi lovită de nulitate. Totuși, aceasta nu împiedică părțile să negocieze drepturi în plus față de cele prevăzute în mod expres de lege.

Obligatiile angajatilor pe linie de Sănătate și Securitate în Muncă

Extrase din Legea 319/2006

Art. 22. – Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.

Art. 23. – (1) in mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute la art. 22, lucratorii au urmatoarele obligatii:

a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;

b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;

c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;

d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;

e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;

f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;

g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;

h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora;

i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se aplica, dupa caz, si celorlalti participanti la procesul de munca, potrivit activitatilor pe care acestia le desfasoara.

Obligațiile angajatorilor

1.Securitate si sanatate in munca

•identificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de munca (executant, sarcina de munca, mijloace de munca, echipamente de munca si mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru ) si stabilirea masurilor tehnice, organizatorice si sanitare specifice

•elaborarea si actualizarea planului de prevenire si protectie

•elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale unitatii/intreprinderii, precum si ale locurilor de munca/ posturilor de lucru

•stabilirea atributiilor si raspunderilor in domeniul protectiei muncii, ce revin lucratorilor, corespunzator functiilor exercitate, care se consemneaza in fisa postului, cu aprobarea angajatorului

•elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicitatii adecvate pentru fiecare loc de munca, asigurarea informarii si instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca si verificarea cunoasterii si aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite

•instruirea introductiv generala de protectia muncii, precum si testarea cunostintelor, completarea fiselor individuale de securitatea muncii

•instruirea conducatorilor de locurilor de munca privin organizarea activitatii de securitate si sanatate in munca la nivel de societate

•elaborarea programului de instruire si testare la nivelul intreprinderii si/sau unitatii

•intocmirea planului de actiune in caz de pericol grav si iminent (unde este cazul)

•stabilirea si intocmirea evidentei zonelor cu risc ridicat si specific prevazute de lege

•stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate in munca, stabilirea tipului de semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor Hotararii de Guvern 971 din 2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si sanatate la locul de munca

•intocmirea listelor cu meseriile si a profesiile prevazute de legislatia specifica, pentru care este necesara autorizarea exercitarii lor (unde este cazul)

•intocmirea listelor cu posturile de lucru al carui personal necesita examene medicale suplimentare (unde este cazul)

•intocmirea listei cu posturilor de lucru care la recomandarea medicului de medicina muncii necesita testarea aptitudinilor si/sau control psihologic periodic (unde este cazul)

•identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru din intreprindere si intocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament individual de protectie, conform prevederilor Hotararii de Guvern 1048 din 2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca

•informarea angajatorului asupra deficientelor constatate in timpul controalelor efectuate la locul de munca si propunerea de masuri de prevenire si protectie

•elaborarea deciziilor interne de organizare a activitatii de securitate si sanatate in munca impuse de lege

•cercetarea accidentelor de munca ce au produs incapacitate temporara de munca

•asigurarea materialelor si mijloacelor tehnice pentru informare si instruire (tematici, brosuri, filme, materiale de propaganda , camera video, calculator, videoproiector, alte materiale)

•stabilirea clauzelor privind securitatea si sanatatea in munca la incheierea contractelor de prestari de servicii cu alti angajatori, inclusiv la cele incheiate cu angajatori straini

2.Prevenirea si stingerea incendiilor

•elaborarea a instructiunilor proprii de aparare impotriva incendiilor

•evaluarea riscurilor de incendiu si stabilirea masurilor tehnice si organizatorice de aparare impotriva acestora

•instruirea, pregatirea si verificarea lucratorilor din punct de vedere PSI

•intocmirea documentelor de aparare impotriva incendiilor

•completarea fiselor individuale de PSI

PREȚURILE MĂRFURILOR