Decontările cu personalul au ca obiect calculul, înregistrarea la cheltuieli și decontarea salariilor cuvenite angajaților. Structural salariile sunt formate din: salariul de bază, sporurile și adaosurile pentru condiții speciale de muncă și rezultatele obținute, indemnizații și alte sporuri.
Cheltuielile suportate de angajator:
1. Fondul de salarii reprezintă totalitatea salariilor brute suportate de angajatori (din contracte de muncă și contracte de convenții) și cuprinde elementele (statul de salarii):
-Salariul de încadrare stabilit prin negociere colectivă sau individuală între patronat și salariați.
-Sporurile și adaosurile pentru vechime în muncă, condiții grele, funcții suplimentare, pentru conducere.
-Indexările reprezentând actualizări la inflație
-Indemnizații pentru concedii de odihnă (până la 5 ani vechime 18 zile lucrătoare pe an, pentru 5-15 ani vechime 21 zile lucrătoare) și peste 15 ani vechime 25 zile lucrătoare/an. Cuantumul indemnizației se calculează astfel: salariu mediu zilnic x număr de zile de concediu, unde salariul mediu zilnic = (salariul de bază + spor de vechime + indemnizație de conducere) : număr de zile lucrătoare din luna respectivă. Se achită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
-Indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă plătite din fondul de salarii.
-Avantajele în natură: bunuri sau servicii.
Contribuțiile societății privind salariile:
-CAS contribuția societății la asigurările sociale 19.5% din fondul de salarii realizat.
-CASS contribuția unității la asigurările sociale de sănătate calculate 6% din fondul de salarii realizat.
-CAS. A.B. Contribuția societății la asigurările de accidente + boli profesionale 0.5% ( variabil în funcție de CAEN) din fondul de salarii realizat.
-CAS .CCI contribuția societății la asigurările sociale pentru concedii și indemnizații 0.85% din fondul de salarii realizat.
-Șomaj CFS contribuția societății la fondul de șomaj 2% la fondul brut de salarii.
Fondul de garantare al salariilor 0.25% din fondul de salarii realizat.
Comisionul datorat Casei Naționale de Pensii 0.75 % din fondul de salarii realizat pentru completarea carnetelor de muncă, sau 0.25 % pentru verificarea și certificarea legalității înregistrărilor.
Reținerile din salarii suportate de angajați.
-CAS contribuția la asigurările pentru pensie 9.5% din salariul brut realizat
-Șomaj C.F.S., contribuția la fondul de somaj 1% la fondul de salariu brut realizat
-CASS contribuția angajatului la asigurările sociale de sănătate calculate 6.5% din fondul de salarii realizat.
-Impozit pe salarii, 16% aplicat la baza de calcul (baza de calcul = salariul brut – cas –cass – șomaj - deducerea personală)
-Alte rețineri datorate terților ( avans, rate, sporuri).
Determinarea salariului impozabil și a impozitului pe venitul din salariu.
Venitul brut reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de muncă, venitul impozabil din salarii se determină astfel:
Din venitul brut se deduc: contribuția personalului la asigurările sociale 9,5%, la fondul de șomaj 1%, la asigurările sociale de sănătate 6,5% rezultând venitul net.
Din venitul net se scad deducerile personale rezultând venitul impozabil la care se aplică cota de impozitare.
Persoanele fizice au dreptul la deducere din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile (variabil în funcție de persoane aflate în întreținere).
Documente privind evidența salariaților:
Documentele primare care stau la baza stabilirii salariilor pentru fiecare angajat în parte se pot grupa astfel:
Documente privind prezența la lucru: pontaj, condică de prezență, foaie colectivă de pontaj, carnet de pontaj, situația prezenței și absenței.
Documente privind producția obținută: bon de lucru, individual și colectiv, raport de personal și salarizare.
Documente privind stabilirea salariilor: lista de avans chenzinal, lista de indemnizații pentru concediu de odihnă, lista pentru plăți parțiale, drepturi bănești, chenzina I, II, etc.
Contabilitatea sintetică a decontărilor cu personalul
Contabilitatea sintetica a decontărilor cu personalul se realizează cu ajutorul grupei 42 „Personal si conturi asimilate” care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul I:
„Personal salarii datorate”
„Personal – ajutoare materiale acordate”
„Prime reprezentând participarea personalului la profit”
„Avansuri acordate personalului”
„Drepturi de personal neridicate”
„Rețineri din salarii datorate terților”
„Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul”
Contul 421 „Personal salarii datorate” ține evidența decontărilor cu personalul pentru drepturi salariale cuvenite în bani sau în natură inclusiv a avansurilor și premiilor achitate din fondul de salarii.
-după conținutul economic este un cont de datorii
-după funcția contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu salariile și drepturile cuvenite personalului (641).
Se debitează cu reținerea din salarii a avansurilor chenzinale (425), sumele datorate terților pentru cumpărări de bunuri, chirii, rate, etc (427), contribuția pentru asigurările sociale (4312), contribuția pentru asigurările sociale de sănătate (4314), contribuția pentru ajutorul de șomaj (4273), impozitul pe salarii (444) și datorii către unitate (428), cu valoarea la prețul de înregistrare a produselor acordate salariaților ca plata în natură potrivit legii (345), cu drepturi de personal neridicate (426), salariile nete achitate personalului prin virament în conturile personale sau în numerar (512, 531).
Soldul creditor reprezintă drepturile salariale datorate personalului.
Contul 423 „Personal ajutoare materiale acordate” ține evidența ajutoarelor de boală pentru incapacitatea temporară de muncă, a celor pentru îngrijirea copilului, a ajutoarelor de deces, și a altor ajutoare acordate.
-după conținutul economic este un cont de datorii
-după funcția contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu ajutoarele materiale suportate din CAS (431) precum și cu ajutoarele materiale acordate (645).
Se debitează cu ajutoarele materiale achitate (512, 531), cu reținerea reprezentând avansuri acordate (425), sume datorate unității sau terților (427), contribuția la asigurarea socială (4312), contribuția la asigurarea socială de sănătate (4314) și pentru ajutorul de șomaj (4372) și impozitul datorat (444), cu ajutoarele materiale neridicate la termen (426).
Soldul creditor reprezintă ajutoare materiale datorate salariaților.
Contul 424 „Participarea personalului la profit” tine evidența stimulentelor acordate personalului din profitul realizat.
-după conținutul economic este un cont de datorii
-după funcția contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu sumele repartizate personalului din profitul realizat în exercițiul expirat (117).
Se debitează cu impozitul reținut (444), sumele achitate personalului (531, 512), sumele neridicate de personal în termen (426). Soldul creditor reprezintă stimulentele din profit, datorate personalului.
Contul 425 „Avansuri acordate personalului” ține evidența avansurilor acordate.
-după conținutul economic este un cont de creanțe,
-după funcția contabilă este un cont de activ.
Se debitează cu avansurile chenzinale acordate salariaților (512, 531), avansurile neridicate în termen (426).
Se creditează cu sumele de pe statele de salarii sau de ajutoare, reținute ca avans (421, 423).
Soldul debitor reprezintă avansurile acordate și nereținute.
Contul 426 „Drepturi de personal neridicate” ține evidența drepturilor de personal neridicate în termen legal.
-după conținutul economic este un cont de datorii,
-după funcția contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu sumele datorate personalului, reprezentând salarii, sporuri, adaosuri, stimulente, ajutoare de boală, avansuri chenzinale și alte drepturi, neridicate în termenul prevăzut pentru plata acestora (421, 423, 424, 425).
Se debitează cu sumele neridicate la termen și achitate ulterior personalului (512, 513), drepturile de personal neridicate în termen și prescrise (7588).
Soldul creditor reprezintă drepturile de personal neridicate.
Contul 427 „Rețineri din salarii datorate terților” ține evidența reținerilor din salarii datorate terților.
-după conținutul economic este un cont de datorii
-după funcția contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu sumele reținute pe stat, datorate terților reprezentând chirii, rate și alte obligații față de terți (421, 423,424).
Se debitează cu plata acestora către terți (512, 531).
Soldul creditor reprezintă sumele reținute salariaților, datorate terților.
Contul 428 „Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul” ține evidența altor datorii și creanțe în legătură cu personalul, el este un cont sintetic de gradul I, care se dezvoltă în alte două conturi sintetice de gradul II, astfel :
„Alte datorii în legătură cu personalul”
„Alte creanțe în legătură cu personalul”
-după conținutul economic este un cont de datorii și creanțe salariale
-după funcția contabilă este un cont bifuncțional.
Se creditează cu garanțiile gestionare reținute personalului (421), sumele datorate personalului și concediile de odihnă neefectuate pentru care nu s-au întocmit state până la închiderea exercițiului (641), sumele datorate personalului sub formă de ajutoare (438), sumele încasate în numerar sau reținute personalului, în contul datoriilor, din salariile și ajutoarele materiale cuvenite (431, 421, 423).
Se debitează cu sumele reprezentând alte datorii în legătură cu personalul, achitate în numerar (531), cu sumele datorate de personal reprezentând chirii (438,706), avansuri nejustificate (542), salarii, ajutoare de boală, sporuri și adaosuri necuvenite imputate (708, 758, 4427), sumele restituite gestionarilor în numerar reprezentând garanțiile și dobânzile aferente la încetarea sarcinilor de gestiune (5311), cota parte din valoarea echipamentului de lucru suportată de personal, inclusiv TVA aferent (5322, 5323), datorii față de personal prescrise sau anulate și scoase din evidență (7588).
Soldul creditor reprezintă sumele cuvenite personalului.
Soldul debitor reprezintă sumele datorate de personal întreprinderii.