Ambalarea mărfurilor

1. Definirea ambalajului 

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 și Ordonanța Guvernului 39/1995, după cum urmează: "un sistem fizico - chimic cu funcții complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie."

2. Definirea operației de ambalare a mărfurilor 

Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot. 

Ambalarea – reprezintă operaţia de obţinere a „primului înveliş aflat în contact direct cu produsul” 

În conformitate cu STAS 5845/1-1986, ambalarea este definită ca fiind „operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”.

3. Funcţiile ambalajului

Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi ambalajul ca un sistem, ca un tot. În același timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. 

Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia: 

-conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici; 

-facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor; 

-promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului. 

Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic. 

Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice. 

Funcţia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere). 

Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

4. Tipuri de materiale utilizate pentru ambalaje

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecției calității și integrității produselor, facilitării operațiilor de circulație a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influențată de calitatea ambalajului prin faptul ca un ambalaj necorespunzător poate atrage după sine deprecierea produsului, adică să contribuie la diminuarea calității lui. Dacă privim ambalajul ca un produs finit oarecare, având o destinație precizată, în el se pot identifica cheltuieli cu materiile prime și cheltuieli de obținere. Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care am putea aminti: 

-caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat; 

-domeniul de utilizare a ambalajului; 

-mărimea factorilor care pot acționa asupra produsului pe timpul manipulării, transportului și al depozitarii; 

-tehnica de ambalare utilizată; 

-destinația produsului; 

-nivelul de dezvoltare și puterea economică, etc

Clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii:

-după natura materialelor constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

-după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile; 

-după tipul ambalajului: plicuri, pungi, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, lăzi, cutii, flacoane, butelii, bidoane, damigene, canistre; 

-după natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare, ambalaje pentru produse industriale, ambalaje pentru produse periculoase; 

-după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile 

-după destinaţie (domeniul de utilizare) - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare; 

-după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective; 

-după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple; 

-după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile. 

5. Metode de ambalare a mărfurilor 

Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate: 

-masa, volum propriu reduse; 

-fără toxicitate; 

-fără miros, gust; 

-rezistenţă mecanică ridicată; 

-impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi; 

-compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în măsură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de căldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi: 

-colectivă şi porţionată; 

-tip aerosol; 

-în folii contractibile (tip blister şi alveolară); 

-aseptică; 

-în vid; 

-în atmosferă modificată (controlată). 

Alegerea unui tip de ambalare și a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizează materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie și carton și pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "barieră" dar acestea prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.

2.4. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător

Metode de reciclare a ambalajelor

Dintre numeroasele probleme de mediu care ameninţă planeta noastră, o problemă majoră o constituie, fără nici o îndoială, deşeurile. Fiecare dintre noi, mic sau mare, aruncă zilnic gunoi sau nu, obiecte care nu ne mai servesc, care sunt goale, sparte sau uzate, printre care şi ambalaje. Serviciul de salubrizare acţionează o singură dată pe săptămână, golind gunoiul care adesea depăşeşte marginile şi le depozitează în afara oraşului, în locurile numite "gropi de gunoi". Depozitarea deşeurilor , pe lângă faptul că este un proces tehnologic destul de scump, mai prezintă un dezavantaj: poluează mediul. Soluţia nu constă în depozitarea acestora în locuri speciale, ci în colectarea selectivă şi reciclarea lor. Această metodă permite recuperarea substanţelor valoroase pentru reciclare. În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică.

Cele mai mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate, nu de depozitarea deşeurilor, ci de conservarea resurselor naturale, a energiei şi reducerea poluării în procesul de producţie care rezultă din folosirea materiilor prime reciclate în locul materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate o dată, astfel încât producţia, în majoritatea cazurilor, este mai curată decât procesul original. Analizele detaliate arată că aceste avantaje ecologice ale reciclării înlătură orice inconvenient ecologic secundar care rezultă din colectarea şi transportul materialelor reciclabile. 

De exemplu, s-a examinat impactul ecologic asupra ciclului de viaţă al dozelor de aluminiu, recipientelor din sticlă, ziarelor, dozelor acoperite cu inox, a sticlelor din plastic şi bidoanelor de lapte colectate în cadrul unui program aplicat unui cartier. Studiul include toate componentele reciclării: colectarea, procesarea, returnarea materialelor procesate producătorului şi remanufacturarea. Studiul compară acest impact cu cel al depozitării sau incinerării ale aceloraşi articole şi înlocuirea lor cu unele noi realizate din materiale pure. După colectarea datelor pentru toate aceste activităţi asociate reciclării, studiul a descoperit, pentru 10 categorii principale de poluare a aerului şi 8 categorii principale de poluare a apei, faptul că reciclarea zonală conduce la o reducere categorică a tuturor factorilor poluanţi. Acelaşi rezultat a fost descoperit pentru generarea de deşeuri solide, măsurate în greutate sau în volum. Cu alte cuvinte, colectarea, procesarea, transportul şi execuţia de noi produse din materiale recuperate vor conduce la mai puţini factori poluanţi ai aerului şi apei, mai puţine deşeuri solide, la folosirea unor cantităţi mai mici de materii prime în procesul de producţie. Mai mult de atât, factorii poluanţi rezultaţi din reciclare au fost considerabil mai mici decât cei din depozitare şi incinerare aproape în toate categoriile.

În domeniul reciclării se impun următoarele strategii: 

- prevenirea formării deşeurilor; 

- valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere; 

- eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare. 

Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii: 

- transformarea naturală; 

- transformarea în circuit deschis; 

- transformarea în circuit închis. 

Transformarea naturală 

Plantele realizează fotosinteza prin dioxidul de carbon absorbit de frunze cu ajutorul energiei solare şi eliberează oxigenul. Pentru a putea supravieţui, plantele transformă compuşii anorganici în proteine şi substanţe organice. Acestea sunt principalele susţinătoare ale vieţii pe Terra. Celelalte vieţuitoare îşi procură hrana şi oxigenul prin intermediul plantelor. Animalele ierbivore consumă plantele şi folosesc materia organică pentru a supravieţui. Lanţurile trofice se continuă cu o altă verigă, cea a carnivorelor care consumă animalele ierbivore. Animalele mici, insectele, bacteriile descompun copacii căzuţi, plantele şi animalele moarte în substanţe anorganice şi astfel circuitul este reluat. Ecosistemul este alcătuit din 5 componente: energie solară, materie anorganică, producători de materie organică, consumatori de materie organică, agenţi de descompunere.. 

Transformarea în circuit deschis 

Epuizarea resurselor naturale, ploile acide, încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon, contaminarea apelor, sunt generate din afara ecosistemului. Astfel se observă că problemele apar atunci când activităţile umane crează o circulaţie artificială a substanţelor în afara ecosistemului. Transformarea în circuit deschis este posibilă atunci când mediul este capabil să accepte deşeuri pentru reciclare. Dacă deşeurile sunt acceptate de mediu nu apar probleme şi astfel de substanţe pot fi fabricate în continuare fără a cauza dezechilibru în mediu. Un exemplu este plasticul biodegradabil sau hârtia care se descompune natural. 

Transformarea în circuit închis 

Unele deşeuri provenite din activitatea umană nu se descompun natural în ecosistem, astfel s-a ajuns la concluzia că substanţele create artificial trebuie transformate artificial. Acest tip de transformare este adesea identificat ca reciclarea propriu-zisă. Substanţele care nu se pot integra în circuitul natural al ecosistemului, trebuie descărcate în afara acestuia. Dacă în primele două tipuri de transformare sarcina fiinţei umane era inexistentă sau redusă, transformarea în circuit închis necesită exclusiv preocuparea acesteia. Recuperarea deşeurilor nedegradabile este o problemă stringentă a omenirii şi în ultimul secol preocuparea pentru aceast subiect a crescut vertiginos. 

Tipuri si metode de reciclare după originea ambalajului:

● Reciclarea hârtiei

Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele sunt făcute în totalitate sau în parte din fibre de hârtie reciclabile. Acelaşi tip se foloseşte din ce în ce mai mult în fabricarea hârtiei de scris şi imprimat. În afară de motivele economice, o mare importanţă pentru reciclare o reprezintă presiunea politică şi publică pentru a reduce cantitatea folosirii hârtiei care epuizează resursele naturale. Celuloza este substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei şi are proprietatea de realizare a legăturilor de hidrogen în timp ce se usucă şi este eliminată în soluţie apoasă. Aceasta este esenţa reciclării hârtiei, fibrele de celuloză recuperate reintră în procesul industrial al fabricării hârtiei. Echipamente sofisticate şi diferite chimicale sunt utilizate pentru a curăţa şi verifica pulpa astfel încât produsul final să fie în conformitate cu standardele de igienă şi puritate. Totuşi, aceeaşi hârtie nu poate fi reciclată de multe ori: tendinţele de transformare succesive îi scad calitatea fibrei până când are loc o deteriorare definitivă. Aşa că fibrele primare sunt pentru a menţine consistenţa şi alte caracteristici, iar procesele de reciclare pot ajuta la înlocuirea fibrelor distruse. Cu tehnologiile actuale hîrtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Păduri întregi ar putea fi salvate dacă am recicla mai multă hârtie. Fondul forestier al ţării noastre este încă mare, dar se poate confrunta curând cu problemele pe care le au celelalte ţări europene, generate de lipsa pădurilor. În lume sunt reciclate numai 25% din cantităţile de hârtie existente, deşi nu există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre. Reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume se poate acoperi aproape 75% din necesarul de hârtie nouă salvând, în acelaşi timp 4 milioane hectare de pădure. Pentru a asigura Marii Britanii hârtia de care are nevoie în fiecare an, este necesară o pădure de mărimea Ţării Galilor. 

Dacă raportăm aceste date la nivel planetar am putea ajunge la epuizarea pădurilor într-un timp foarte scurt. Acest lucru ar modifica ireversibil regimul pluvial, ar atrage secete pe ogoare, ar distruge specii biologice şi ar duce la sporirea conţinutului de bioxid de carbon din aer. Prin reciclare sunt economisite nu numai materialele, ci se economiseşte şi energia şi se reduce poluarea. Hârtia reciclată conţine mai multe tipuri diferite de hârtie. Industria hârtiei recuperate colectează materiale din nenumărate surse, le sortează şi le grupează separat pe diferite tipuri, supunându-le unui proces tehnologic pentru a fi mai uşor de manevrat, transportat, urmând ca acestea să fie făcute pastă de lemn pentru hârtie. Sunt utilizate diferite maşini moderne pentru realizarea acestor funcţii. Hârtia ar fi mult mai scumpă dacă aceasta nu ar fi colectată şi reprelucrată. Din punctul de vedere al poluării mediului înconjurător şi al consumului de energie, hârtia reciclată este mai avantajoasă decât producţia de pastă de lemn realizată cu ajutorul metodelor chimice şi mecanice. Prelucrarea fibrelor de lemn implică garantarea reciclării hârtei, astfel încât hârtia recuperată şi produsele din lemn să se completeze reciproc, atât ecologic cât şi economic. Reciclarea industrială a hârtiei trebuie făcută în mod economic astfel că producătorul de hârtie trebuie să înţeleagă avantajele posibilităţii recuperării materialelor, apoi, industria reciclării hârtiei trebuie să acopere preţurile de colectare şi procesare a acesteia şi în final, utilizatorii industriali de produse secundare trebuie să poată realiza produse vandabile şi competitive. 

Avantajele reciclării hârtiei: 

- reducerea consumului de apă cu aproximativ 60%; 

- reducerea consumului de energie cu aproximativ 40%; 

- reducerea poluării aerului cu aproape 70%; 

- reducerea poluării apei cu circa 35%; 

- reducerea cantităţii de material lemnos exploatat. 

● Reciclarea maselor plastice 

După anul 1950 materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult. Consumul mondial poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase. Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit, însă posibilităţile sunt vaste. În unele sectoare, prejudecăţile împotriva materialelor secundare rămân un obstacol important în reciclarea plasticului, dar această atitudine se schimbă rapid, odată cu luarea în considerare a protecţiei mediului. În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate. Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorită în primul rând numărului mare de PET-uri (polyethylene terephthalate - este un material sofisticat de o rezistenţă mare) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi. Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. 

Colectarea materialului plastic din deşeurile menajere solide se poate realize prin două metode:

- Sortarea de către consumatori, este mai dificilă datorită numărului mare de tipuri de plastic. Pentru o sortare reuşită plasticul trebuie marcat prin diverse culori sau prin numere. 

- Sortarea diferitelor tipuri de plastic la staţiile de procesare.

● Reciclarea sticlei 

În mod uzual la fabricarea sticlei se utilizează resurse naturale prin a căror exploatare se produce o anumită degradare a mediului ambient. Sortarea sticlei în vederea reciclării se face pe culori. Fiecare sticlă de o anumită culoare se obţine într-un anumit furnal. Dacă se amestecă aceste culori se poate obţine o sticlă neclară. 

Avantajele reciclării sticlei: 

- economie foarte mare de energie, sticla reciclată se prelucrează la temperaturi mai scăzute decât materia primă; 

- fiecare creştere cu 10% a conţinutului de sticlă reciclată duce la o scădere cu circa 2% a consumului de energie; 

- reducerea poluării aerului cu 20%; 

- reducerea consumului de apă cu 50%; 

- economisirea materiilor prime şi reducerea degradării mediului prin extracţia unui număr mai mic de resurse naturale; 

- păstrarea proprietăţilor sticlei obţinute prin reciclare. 

● Reciclarea metalului 

Ambalajele metalice rezistente la coroziune şi la deformare, sunt reciclabile 100%. Proprietăţile magnetice ale acestora facilitează sortarea lor. Materialele metalice recuperate din deşeuri nu diminuează calitatea produselor obţinute ulterior. Prin recuperarea acestor deşeuri se poate realize o mare economie de resurse energetice şi financiare. În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari acumulări de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat, problema cea mai mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de muncă uriaşe. În Masivul Făgăraş există depozite care pot conţine chiar câteva tone de metal. 

În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari acumulări de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat, problema cea mai mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de muncă uriaşe. 

Avantajele acestor metode ale reciclării:

• Reciclarea elimină parţial poluarea şi conservă resursele naturale. Analize detaliate au evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acţiuni de protejare a mediului.

• Reciclarea conservă energia. Mult mai puţină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obişnuit de reciclare, sunt economisiţi cel puţin 187 $ prin realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale şi cărbune, chiar în condiţiile în care ţinem cont de consumurile datorate colectării şi transportării materialelor. 

• Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare şi prin vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie de zonă, şi piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă. 

• Programele de reciclare proiectate adecvat şi implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare şi implementare 

• Reciclarea crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei. Reciclarea oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii ce cheltuiesc mai putin pe produse si ambalaje. Efectele reciclării asupra dezvoltării industriale sunt semnificative.

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

1.Ambalarea mărfurilor

        Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot.

        1.1. Ambalaje

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: "un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie"

        Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii, din care prezentăm câteva în continuare:

t după materialele constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă,  metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

t după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;

t după tip - plicuri, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;

t după destinaţie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;

t după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;

t după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;

t după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile.

        Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia:

t conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:

t facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor;

t promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului.

         Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi  ambalajul ca un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic.

         Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice.

         Funcţia de transport, manipulare, depozitare  presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Activităţile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizată dimensionarea corespunzătoare a produselor si ambalajelor, să se asigure ambalajul optim de păstrare, manipulare şi transport pe întreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţtii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere).

         Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

1.2. Metode de ambalare

         Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate:

S masa, volum propriu reduse;

S fără toxicitate;

S fără miros, gust;

S rezistenţă mecanică ridicată;

S impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;

S compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

        Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în masură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de caldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:

S colectivă şi porţionată;

S tip aerosol;

S în folii contractibile (tip blister şi alveolară);

S aseptică;

S în vid;

S în atmosferă modificată (controlată).

         Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea  prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.

1.3.Relaţia ambalaj - mediu înconjurator

          Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indică faptul că ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o problemă pentru mediul înconjurator şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:

S promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;

S limitarea volumului şi masei ambalajelor;

S eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.

Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

S "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;

S "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;

S "extremely easy to recicle" - usurinţă în reciclare.

         Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.

Fig  1 -  Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului

         

Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu uşurinţă  a reciclării acestuia.

Codificarea constă într-o săgeată închisă ce prezintă în centru un număr şi abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. 2 -  Codificarea specifica materialelor plastice

       

În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin poluante şi reducerea ponderii celor nerecuperabile.

      

Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil  ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

         
3.Ambalarea, marcarea si etichetarea marfurilor metalice si chimice


Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).

         Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de destinatie:

t profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;

t tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

t produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara (tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

         In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

t produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC)

t amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat: 

t compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala; poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

t produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.

         Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene în timpul transportului si depozitarii.

         In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.

         In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.

         Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.