Clasificarea cheltuielilor pentru calcularea costurilor
Activităţile desfăşurate în cadrul unei entităţi sunt consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Prin transformarea lor în etalon valoric, consumurile devin cheltuieli iar rezultatele venituri. Astfel, cheltuielile în expresie bănească reprezintă utilizarea de resurse.
Pe măsură ce aceste resurse sunt consumate în vederea obţinerii de produse, lucrări şi servicii, cheltuielile devin costuri.
Ca urmare, produsele, lucrările şi serviciile devin simultan purtători de costuri şi purtători de rezultate. Orice cheltuială devine şi cost în măsura în care reprezintă un consum de resurse aducător de venituri.
Calculaţia costurilor face obiectul contabilităţii de gestiune în scopul urmăririi contribuţiei activităţii desfăşurate de entitate la obţinerea rezultatelor.
Contabilitatea de gestiune reprezintă un al doilea palier pe care este organizat sistemul dualist de contabilitate alături de contabilitatea financiară.
Contabilitatea financiară înregistrează circuitul informaţiei contabile în scopul determinării rezultatului financiar iar contabilitatea internă de gestiune oferă informaţii pentru calculul şi controlul costurilor şi al rezultatelor analitice pe feluri de produse, lucrări, servicii, subdiviziuni organizatorice.
Sursa de informaţii pentru calculul costurilor o reprezintă cheltuielile care sunt înregistrate în contabilitate în momentul efectuării lor de către contabilitatea financiară în conturile specifice din clasa 6 de conturi Conturi de cheltuieli.
Contabilitatea financiară înregistrează cheltuielile pe categorii de activităţi (exploatare, financiară, extraordinară) iar în cadrul lor pe elemente de primare de cheltuieli după natura lor (cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuieli cu energia şi apa, cheltuieli cu personalul s.a.m.d).
De aici, cheltuielile încorporabile în costuri sunt preluate de contabilitatea internă de gestiune, structurate după destinaţie, pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit etc. şi sunt prelucrate prin metode şi procedee specifice.
Cheltuielile încorporabile în costuri sunt cheltuieli dependente de
cost, care formează substanţa acestuia. Ele sunt de regulă cheltuielile de exploatare.
Cheltuielile neîncorporabile în costuri sunt acele cheltuieli care, deşi înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor economică, nu condiţionează realizarea produselor, lucrărilor sau serviciilor şi nu se includ în costuri (de regulă cheltuieli financiare şi extraordinare).
Clasificarea cheltuielilor se poate realiza după mai multe criterii
Colectarea cheltuielilor de producţie se prezintă în următoarea succesiune de etape, între care există o strânsă legătură de interdependenţă:
1. Identificarea categoriilor de cheltuieli aferente producţiei.
2. Gruparea cheltuielilor pe locuri sau zone de cheltuieli: atelier, secţie, centre de producţie, sector administrativ, sector comercial etc.
3. Gruparea în cadrul locurilor de cheltuieli pe obiecte de calculaţie: produs, fază lucrare, serviciu, fază de fabricaţie, comandă, lot de produse, operaţie tehnologică etc.
4. Gruparea în cadrul obiectului de calculaţie pe articole de calculaţie: materii prime şi materiale directe, salarii directe, alte cheltuieli de fabricaţie, cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, cheltuieli generale ale secţiei etc.
Zonele de cheltuieli sunt compartimente organizatorice tehnico-productive şi administrative. Obiectul de calculaţie reprezintă diviziunea tehnică şi economică în funcţie de care sunt grupate cheltuielile, în vederea determinării costurilor.
Articolul de calculaţie reprezintă un element sau mai multe elemente de cheltuieli cu aceeaşi destinaţie sau funcţie economică.
Nomenclatura tip a articolelor de calculaţie următoarele structuri:
