https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2019/06/26/despre-prabusirea-disciplinei-in-scoli-si-a-calitatii-actului-educational-explicata-de-un-psihiatru/?fbclid=IwAR2hoN1aUa5d-J9cPdn395umjPT_fGluvTyTMWUpp0GabL4IuNfEvxn2uVM

Ambalarea mărfurilor

1. Definirea ambalajului 

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 și Ordonanța Guvernului 39/1995, după cum urmează: "un sistem fizico - chimic cu funcții complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie."

2. Definirea operației de ambalare a mărfurilor 

Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot. 

Ambalarea – reprezintă operaţia de obţinere a „primului înveliş aflat în contact direct cu produsul” 

În conformitate cu STAS 5845/1-1986, ambalarea este definită ca fiind „operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”.

3. Funcţiile ambalajului

Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi ambalajul ca un sistem, ca un tot. În același timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. 

Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia: 

-conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici; 

-facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor; 

-promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului. 

Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic. 

Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice. 

Funcţia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere). 

Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

4. Tipuri de materiale utilizate pentru ambalaje

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecției calității și integrității produselor, facilitării operațiilor de circulație a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influențată de calitatea ambalajului prin faptul ca un ambalaj necorespunzător poate atrage după sine deprecierea produsului, adică să contribuie la diminuarea calității lui. Dacă privim ambalajul ca un produs finit oarecare, având o destinație precizată, în el se pot identifica cheltuieli cu materiile prime și cheltuieli de obținere. Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care am putea aminti: 

-caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat; 

-domeniul de utilizare a ambalajului; 

-mărimea factorilor care pot acționa asupra produsului pe timpul manipulării, transportului și al depozitarii; 

-tehnica de ambalare utilizată; 

-destinația produsului; 

-nivelul de dezvoltare și puterea economică, etc

Clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii:

-după natura materialelor constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

-după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile; 

-după tipul ambalajului: plicuri, pungi, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, lăzi, cutii, flacoane, butelii, bidoane, damigene, canistre; 

-după natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare, ambalaje pentru produse industriale, ambalaje pentru produse periculoase; 

-după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile 

-după destinaţie (domeniul de utilizare) - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare; 

-după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective; 

-după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple; 

-după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile. 

5. Metode de ambalare a mărfurilor 

Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate: 

-masa, volum propriu reduse; 

-fără toxicitate; 

-fără miros, gust; 

-rezistenţă mecanică ridicată; 

-impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi; 

-compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în măsură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de căldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi: 

-colectivă şi porţionată; 

-tip aerosol; 

-în folii contractibile (tip blister şi alveolară); 

-aseptică; 

-în vid; 

-în atmosferă modificată (controlată). 

Alegerea unui tip de ambalare și a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizează materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie și carton și pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "barieră" dar acestea prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.

Resurse umane necesare în derularea unei afaceri

Noţiunea de resursă umană (la nivel de întreprindere) reprezintă totalitatea salariaţilor unei organizaţii, exprimată prin aceeaşi indicatori cantitativ şi calitativi. 

#

Astfel, putem spune că resursa umană este o resursă cu totul specială, alcătuită din persoane – salariaţi, care generează factorul de producţie - munca. 

Ca resursă avem în vedere subiectul uman însuşi cu toate trăsăturile ce îl caracterizează (mentalitate, tradiţie, cultură, sănătate, comportament etc.) şi implicit capacitatea de a presta o muncă.

EVALUAREA RESURSEI UMANE 

Evaluarea posturilor (ierarhizarea posturilor)  

Evaluarea în vederea selecţiei de personal  

Evaluarea performanţelor (rezultatelor activităţii individuale) 

EVALUAREA CANTITATIVĂ 

- Numărul de persoane 

- Se poate face static – „la un moment dat” 

- Dinamic – modificarea în timp 

EVALUAREA CALITATIVĂ 

1. Însuşirile personalului: 

- Calificare 

- Vechime 

- Vârstă 

- Sex 

2. Structura resursei 

- Ponderea categoriilor 

3. Nivel de încadrare 

- Tesa 

- Execuţie 

4. Statut juridic (contracte)

STABILIREA NECESARULUI DE PERSONAL

Prognoza reurselor umane

Elaborarea prognozei resurselor umane trebuie sã asigure respectarea unor cerinţe, cum ar fi : cunoaşterea corectã a realitãţii; existenţa unor date trecute, pe perioade suficient de lungi; eliminarea din calcul a datelor cu caracter accidental.

Recrutarea peronalului

Asigurarea cantitativã şi calitativã a necesarului de personal presupune : identificarea surselor de recrutare, folosirea mijloacelor de recrutare aflate la dispoziţia întreprinderii, derularea campaniei de anunţuri în vederea recrutãrii, selecţia candidaţilor prezentaţi pentru recrutare.

În timpul procesului de selecţie managerii trebuie sã determine dacã abilitãţile şi cunoştinţele candidaţilor sunt adecvate postului solicitat. 

Pentru evaluarea candidaţilor se folosesc mai multe metode de selecţie :

-Analiza grafologicã – utilizatã de specialişti ce posedã o îndelungatã experienţã, ea permite determinarea trãsãturilor dominante ale personalitãţii candidatului.

-Metoda testelor. 

Testele, probe la care sunt supuşi candidaţii, permit o descrierecuantificatã a aptitudinilor indivizilor ce se regãsesc în aceeaşi situaţie. Astfel, se folosesc teste de cunoştinţe profesionale, teste de inteligenţã, teste de personalitate, de aptitudini etc.

-Discuţia de grup, ca mijloc de selecţie preliminarã, poate lua forma unei discuţii orientatã asupra obiectivelor întreprinderii şi urmãreşte sã comunice informaţii candidaţilor în acest domeniu, prilej cu care li se poate studia comportamentul.

-Interviul este metoda cea mai utilizatã. Acesta poate fi : puternic structurat, cuprinzând o listã de întrebãri precise ce se pun candidatului ; semistructurat care dã mai multã libertate candidatului de a se exprima asupra unor subiecte precise ; liber în totalitate, în cadrul cãruia candidatul este invitat sã se exprime liber asupra subiectelor care îi par importante.

-Metoda simulãrii constã în aceea cã pune candidaţii în situaţii cât mai apropiate de  realitate cu scopul de a constata reacţia lor faţã de evenimentele pe care trebuie sã le conducã.

-Decizia de angajare se interfereazã cu etapa de selecţie a candidaţilor, putând fi interpretatã şi ca ultim moment al acesteia. Alegerea se face, în mod normal, de cãtre superiorii ierarhici ai postului respectiv, întrucât ei cunosc cel mai bine mediul în care urmeazã sã se exprime potenţialul candidaţilor şi ei sunt cei care vor trebui sã lucreze cu alesul respectiv.

Între organizaţie şi angajat se încheie un contract de muncã care ţine seama şi de elementele stabilite în timpul interviului. Angajatul trebuie sã primeacã o notã de salariu în care sã se precizeze salariul brut, net, sporurile, impozitele etc. În anumite situaţii se poate practica angajarea de probã, pe o duratã cuprinsã între o lunã şi maximum şase luni, de la caz la caz.