Elaborarea planului de aranjare sortimentală

Elaborarea planului de aranjare sortimentală 

Componenta majora a tehnologiilor comerciale, etalarea marfurilor constituie, alaturi de publicitatea la locul vanzarii si reclama, o tehnica proportionala definitorie pentru imaginea si profitabilitatea punctelor de vanzare, reprezentand totodata o variabila principala a procesului de merchodising. 

Etalarea marfurilor reprezinta ansamblul regulilor si procedeelor de prezentare a marfurilor si reuneste o seama de procese si operatii ce au loc in sala de vanzare in vederea realizarii unei oferte active, apte sa asigure cresterea vanzarilor. 

Etalarea marfurilor, ca element fundamental al promovarii, vizeaza o serie de aspecte, precum: obiectivele expunerii, criteriile de selectare a marfurilor, modalitati de expunere a marfurilor, combinatia culorilor, tematica expunerii. 

Ansamblul procedurilor si regulilor de prezentare a marfurilor, tehnologia etalarii marfurilor reuneste procesele si operatiile desfasurate in cadrul salii de vanzare in vederea pozitionarii produselor pe echipamente comerciale specifice si informarii consumatorilor asupra caracteristicilor economice si tehnice ale produselor.

Etalarea- element fundamental al promovarii marfurilor 

Etalarea marfurilor reprezinta ansamblul regulilor si procedeelor de prezentare a marfurilor si reuneste o seama de procese si operatii ce au loc in sala de vanzare in vederea realizarii unei oferte active, apte sa asigure cresterea vanzarilor. 

Etalarea marfurilor, ca element fundamental al promovarii, vizeaza o serie de aspecte, precum: obiectivele expunerii, criteriile de selectare a marfurilor, modalitati de expunere a marfurilor, combinatia culorilor, tematica expunerii. 

Ansamblul procedurilor si regulilor de prezentare a marfurilor, tehnologia etalarii marfurilor reuneste procesele si operatiile desfasurate in cadrul salii de vanzare in vederea pozitionarii produselor pe echipamente comerciale specifice si informarii consumatorilor asupra caracteristicilor economice si tehnice ale produselor. 

In ceea ce priveste gestiunea sortimentului de marfuri si etalarea acestora, in Romania exista inca diferente majore fata de magazinele existente in tarile dezvoltate ale lumii. Inca descoperim in multe magazine etalari de genul: ,,nu conteaza unde, nu conteaza ce", ,,de toate pentru toti", ,,etalare tip bazar" etc., care nu au nici o logica estetica, merceologica si comerciala. Nu se respecta reguli elementare de vecinatate, de asociere a produselor in consum sau in utilizare. Exista etalari de produse complet eterogene. In plus, nu se urmareste situatia fiecarui articol (vanzare, cantitate, adaos comercial, rentabilitate etc.). 

Sunt multe marfuri care nu se vand, dar sunt mentinute fara justificare in sortiment. De cele mai multe ori, analiza se face global, pe ansamblul sortimentului, performantele firmelor bazandu-se de fapt, doar pe un numar restrans de articole. 

In ceea ce priveste design-ul interior exista o serie de neajunsuri. Poate cel mai grav este cel reprezentat de,,initiativa" unor intreprinzatori de a desfiinta pereti sau de a interveni asupra lor, desi acestia sunt de rezistenta si fara nici un fel de autorizare. Totusi, interiorul magazinelor a inceput sa fie tratat cu mai multa grija, incepand cu starea de curatenie si continuand cu confortul termic, cu finisajele si decorurile utilizate, cu iluminatul folosit etc.

Funcţiunile întreprinderii

 În cadrul firmelor, funcţiunile nu prezintă aceeaşi intensitate de manifestare în fiecare etapă de dezvoltare a acestora, de aceea ele se pot prezenta în următoarele situaţii:

• potenţială sau virtuală, atunci când din anumite raţiuni, ce ţin de asigurarea unei eficienţe, atât în firma respectivă, cât şi la nivelul sistemului din care face parte, ea nu se manifestă într-o anumită perioadă;
• integrală, atunci când unele activităţi specifice sunt desfăşurate în cadrul firmei, iar altele, de o amploare şi complexitate deosebită, se desfăşoară la un nivel ierarhic superior;
• reală şi efectivă, când ansamblul activităţilor specifice acesteia se desfăşoară în cadrul firmei respective.

Realizarea obiectivelor stabilite pentru o perioadă în cadrul firmei depinde de manifestarea în strânsă interdependenţă a tuturor funcţiunilor sale, cu intensităţi diferite, în funcţie de etapa de dezvoltare a acesteia şi de natura şi nivelul obiectivelor stabilite.

Unanim recunoscute ca funcţiuni ale unei firme sunt:

1.       funcţiunea de cercetare-dezvoltare;

2.       funcţiunea de producţie;

3.       funcţiunea comercială;

4.       funcţiunea financiar-contabilă;

5.       funcţiunea de personal. 

1.       Funcţiunea de cercetare-dezvoltare

            Funcţiunea de cercetare-dezvoltare este reprezentată de ansamblul activităţilor care se desfăşoară în cadrul firmei în vederea realizării obiectivelor din domeniul producerii de idei noi şi a transformării ideilor în noutăţi utile dezvoltării în viitor a acesteia.

            Importanţa acestei funcţiuni constă în necesitatea adaptării permanente a firmelor la noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii contemporane. O firmă în cadrul căreia funcţiunea de cercetare-dezvoltare nu se manifestă, chiar în ipoteza în care celelalte funcţiuni acţionează ideal, este sortită stagnării.

            Funcţiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex prin faptul că se manifestă în toate domeniile. De aceea, limitarea domeniului la activitatea de producţie, folosirea pentru activităţile componente doar a cadrelor tehnice, fără a lua în considerare întreaga sferă de cuprindere (probleme economice, de management) are repercusiuni negative asupra eficienţei activităţii de ansamblu a unităţii.

            Dintre principalele activităţi ale acestei funcţiuni pot fi enumerate:

• cercetarea ştiinţifică, ingineria tehnologică şi introducerea progresului tehnic, care are ca scop descoperirea de idei noi sau implementarea în practică a noilor cunoştinţe;
• investiţii şi construcţii, ca ansamblul atribuţiilor firmei referitoare la transformarea resurselor materiale, financiare şi de muncă în fonduri fixe, prin realizarea de noi capacităţi de producţie, modernizarea, dezvoltarea, reconstrucţia şi reînnoirea fondurilor fixe existente;
• organizarea producţiei şi a muncii, ca ansamblul atribuţiilor creativ-inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici şi instrumente de organizare şi management a activităţii productive.

            Un obiectiv important al firmei, dar specific, în primul rând, acestei funcţiuni, este economisirea resurselor de muncă, materiale, financiare, însă, în special, de energie.

2.       Funcţiunea de producţie

Funcţiunea de producţie reprezintă ansamblul activităţilor de bază, auxiliare şi de servire prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării lucrărilor, prestării serviciilor în cadrul firmei.

            Funcţiunea de producţie cuprinde, în principal, următoarele activităţi:

• fabricarea sau exploatarea, constând în transformarea obiectelor muncii în produse, servicii, lucrări care fac obiectul de bază al activităţii întreprinderii;
• controlul tehnic de calitate (CTC) al materiilor prime, semifabricatelor, ansamblurilor pe întregul flux de fabricaţie, precum şi al produselor finite potrivit metodelor, frecvenţei şi cu mijloacele prevăzute în documentaţia tehnică;
• întreţinerea şi reparea utilajelor, în vederea menţinerii acestora în stare de funcţionare, preîntâmpinării şi evitării, pe cât posibil, a efectelor uzurii fizice şi morale a acestora;
• producţia auxiliară, prin care se asigură condiţiile pentru buna desfăşurare a fabricaţiei de bază din cadrul firmei.

Desfăşurarea activităţilor cuprinse în funcţiunea de producţie reprezintă o condiţie necesară realizării obiectivelor fundamentale, dar nu şi suficientă, astfel că, în mod eronat, unii conducători îşi concentrează întreaga atenţie asupra producţiei, a obligaţiilor cotidiene, în detrimentul celor de perspectivă.

3.       Funcţiunea comercială

            Funcţiunea comercială cuprinde activităţile menite să concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor unităţilor economice cu mediul, în vederea procurării mijloacelor necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul de bază al unităţii.

            Această funcţiune cuprinde trei activităţi principale:

• aprovizionarea tehnico-materială, menită să asigure în mod complet, complex şi la timp mijloacele de producţie necesare desfăşurării neîntrerupte şi în condiţii bune a proceselor de producţie;
• desfacerea, vizând livrarea produselor, serviciilor şi lucrărilor, precum şi încasarea contravalorii acestora, deci trecerea produselor din sfera producţiei în sfera circulaţiei;
• marketingul, având drept scop crearea şi descoperirea necesităţilor consumatorilor în vederea orientării producţiei proprii spre satisfacerea acestor necesităţi.

În condiţiile unei pieţe în continuă schimbare, creşte rolul funcţiunii comerciale în sensul cunoaşterii, sistematizării şi interpretării informaţiilor din mediu, în vederea organizării activităţii viitoare.

4.       Funcţiunea financiar-contabilă

Funcţiunea financiar-contabilă reprezintă ansamblul activităţilor prin care se realizează obiectivele privind obţinerea şi folosirea mijloacelor financiare necesare unităţii, precum şi înregistrarea şi evidenţa în expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul unităţii.

            În general, rolul funţiunii financiar-contabile este static, pasiv, dacă avem în vedere, mai ales, evidenţa rezultatelor, ceea ce poate constitui uneori un obstacol în introducerea noului şi chiar în manifestarea celorlalte funcţiuni. De aceea, pentru ca rolul ei să devină activ este necesar să se adopte cunoaşterea operativă a rezultatelor economice ale unor activităţi.

            Între activităţile acestei funcţiuni se pot evidenţia:

• activitatea financiară, care se referă la obţinerea şi folosirea raţională a mijloacelor financiare necesare firmei;
• activitatea contabilă, care vizează înregistrarea şi evidenţa în expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul firmei.

5.       Funcţiunea de personal

            Funcţiunea de personal cuprinde ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul firmei pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurării şi dezvoltării potenţialului uman necesar.

Principalele activităţi cuprinse în această funcţiune se referă la: planificarea, promovarea, retribuirea şi protecţia personalului.

            În manifestarea acestei funcţiuni, conducerea trebuie să asigure, în orice moment, un echilibru între interesele angajaţilor şi obiectivele unităţii. Acest echilibru este greu de realizat având în vedere diversitatea reacţiilor indivizilor care compun colectivitatea din unitatea economică.

CONTABILITATEA DECONTĂRILOR CU TERȚII

1.DELIMITARI SI STRUCTURI PRIVIND DECONTARILE CU TERTII

Ca urmare a activitatii desfasurate de orice societate aceasta intra in relatii cu persoane fizice sau juridice.

Prin categoria de decontari cu tertii sunt delimitate toate datoriile si creantele fata de terte persoane, cu termen de decontare pe termen scurt.

De asemenea, sunt incluse in categoria decontarilor cu tertii si decontarile intre exercitiile financiare determinate de valorile de regularizare de la un exercitiu la altul.

Nu sunt incluse in categoria decontarilor cu tertii datoriile si creantele financiare determinate de creditele pe termen scurt primite respectiv acordate de intreprindere.

 

2. EVALUAREA DATORIILOR SI CREANTELOR

Evaluarea datoriilor si creantelor se face in momentul aparitiei lor la valoarea nominala astfel:

-la data aparitiei datoriilor

-la data aparitiei creantelor

Valoarea nominala a datoriilor si creantelor este data de suma inscrisa in documentele care consemneaza aparitia lor.

Creantele si datorile in devize se inregistreaza in contabilitate in lei, la cursul de schimb in vigoare la date efectuarii operatiilor prin care acestea s-au constituit.

Pe parcursul lichidarii, deci a platii datoriilor si a incasarii creantelor, diferentele de curs valutar intre data inregistrarii si data incasarii respectiv platii se inregistreaza ca venituri sau cheltuieli financiare.

Daca la sfarsitul exercitiului financiar datoriile si creantele in valuta nu sunt lichidate se face conversia lor in functie de cursul valutar existent la finele anului si se inregistreaza in conturile de diferente de conversie activ pt diferente nefavorabile si pasiv pt diferentele favorabile.

Ele se reiau la inceputul exercitiului urmator.

 

3.CONTABILITATEA OPERATIILOR PRIVIND DECONTARILE CU FURNIZORII

Dupa natura cumpararilor efectuate distingem 2 categorii de datorii la furnizori:

-pentru cumparari de bunuri si servicii destinate activitatii de exploatare

-pentru cumparari de imobilizari

 

Dupa modalitatea stingerii datoriilor:

-datorii din cumparari pe credit comercial cand decontarea se face pe baza de instrumente obisnuite cum ar fi factura

-datorii din cumparari pe credit cambial de genul tratei sau biletului la ordin.

 Pentru decontarile cu furnizorii se utilizeaza urmatoarele conturi:

 D                                                                      401                                                                     C

- plata datoriei fata de furnizor	- datorii create fata de furnizor in momentul achizitiei
SC=valoarea datoriei ramase fata de furnizor

 

CONTUL 403 EFECTE DE PLATIT Pasiv

se tine evidenta obligatiilor de plata stabilite pe baza de efecte comerciale

 D                                                                      403                                                                     C

platile efectuate la scadenta pe baza de efecte comerciale512	valoarea acceptata a cambiilor sau a biletelor la ordin ubscrise 401
	SC = valoarea efectelor de platit

 

CONTUL 404 FURNIZORI DE IMOBILIZARI

-cont de pasiv

-se tine evidenta obligatiilor de plata fata de furnizorii de imobilizari corporale sau necorporale

-aceeasi functiune ca 401 furnizori. -urmează update-