2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

1.Ambalarea mărfurilor

        Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot.

        1.1. Ambalaje

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: "un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie"

        Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii, din care prezentăm câteva în continuare:

t după materialele constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă,  metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

t după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;

t după tip - plicuri, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;

t după destinaţie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;

t după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;

t după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;

t după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile.

        Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia:

t conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:

t facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor;

t promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului.

         Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi  ambalajul ca un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic.

         Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice.

         Funcţia de transport, manipulare, depozitare  presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Activităţile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizată dimensionarea corespunzătoare a produselor si ambalajelor, să se asigure ambalajul optim de păstrare, manipulare şi transport pe întreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţtii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere).

         Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

1.2. Metode de ambalare

         Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate:

S masa, volum propriu reduse;

S fără toxicitate;

S fără miros, gust;

S rezistenţă mecanică ridicată;

S impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;

S compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

        Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în masură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de caldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:

S colectivă şi porţionată;

S tip aerosol;

S în folii contractibile (tip blister şi alveolară);

S aseptică;

S în vid;

S în atmosferă modificată (controlată).

         Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea  prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.

1.3.Relaţia ambalaj - mediu înconjurator

          Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indică faptul că ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o problemă pentru mediul înconjurator şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:

S promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;

S limitarea volumului şi masei ambalajelor;

S eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.

Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

S "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;

S "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;

S "extremely easy to recicle" - usurinţă în reciclare.

         Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.

Fig  1 -  Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului

         

Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu uşurinţă  a reciclării acestuia.

Codificarea constă într-o săgeată închisă ce prezintă în centru un număr şi abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. 2 -  Codificarea specifica materialelor plastice

       

În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin poluante şi reducerea ponderii celor nerecuperabile.

      

Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil  ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

         
3.Ambalarea, marcarea si etichetarea marfurilor metalice si chimice


Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).

         Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de destinatie:

t profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;

t tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

t produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara (tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

         In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

t produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC)

t amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat: 

t compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala; poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

t produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.

         Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene în timpul transportului si depozitarii.

         In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.

         In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.

         Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.

   

BILANTUL CONTABIL

Bilanțul contabil

Definiție, importanță, structură

Bilanțul contabil este un model structural și global, prin intermediul căruia se asigură o reprezentare a patrimoniului pornind de la părțile sale componente către caracteristicile de ansamblu.

Bilanțul contabil este documentul de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și de pasiv ale întreprinderii la încheierea exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege. Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe la data înființării, respectiv, a înmatriculării, conform legii, la Registrul Comerțului.

Metoda contabilității și-a stabilit un model cu ajutorul căruia să cunoască elementele patrimoniale alcătuind un tot unitar. Bilanțul este documentul cel mai important din punctul de vedere al studiului performanțelor întreprinderii.

În România s-au instrumentat două modele de bilanț contabil, sistem de bază și sistem simplificat. Modelul de bază se întocmește de către întreprinderile mari, iar cel simplificat se întocmește de către întreprinderile mici și mijlocii.

Standardele Internaționale de Contabilitate nu prescriu ordinea sau formatul situațiilor financiare, ci numai o listă minimă obligatorie cu elementele care trebuie să le conțină (fig.1.6.).

În cadrul bilanțului contabil, patrimoniul este reprezentat prin prisma activului și pasivului.

Elementele mulțimii de activ sunt grupate în active imobilizate, circulante, active de regularizare și asimilate, iar elementele mulțimii de pasiv sunt grupate în capital și rezerve, provizioane, datorii și venituri în avans.

Elementele care se regăsesc în bilanț:

a. terenuri și mijloace fixe; b. active necorporale; c. active financiare fără sumele d.,f.,g. d. investiții financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalență; e. stocuri; f. creanțe comerciale și de altă natură; g. numerar și echivalente de numerar; h. datorii comerciale și de altă natură; i. datorii și active fiscale așa cum sunt ele cerute de IAS12 ”impozit pe profit” j. provizioane; k. datorii pe termen lung purtătoare de dobândă; l. interes minoritar; m. capital emis și rezerve.

Bilanțul contabil (cu secțiuni separate) se prezintă astfel (tabelul 1):

Tabel nr.1

ACTIV	SOLD		PASIV	SOLD
	începutul anului	sfârșitul anului		începutul anului	sfârșitul anului
1.Active imobilizate 1.1 Imobilizări necorporale 1.2 Imobilizări corporale 1.3 Imobilizări financiare 2.Active circulante 2.1 Stocuri 2.2 Creanțe 2.3 Disponibilități și titluri de plasament 3.Active de regularizare și asimilate			1.Capitaluri proprii 1.1.Capital social 1.2.Rezerve 1.3.Rezultate 1.4.Alte elemente de capitaluri proprii 2.Provizioane pentru riscuri și cheltuieli 3.Datorii 4.Pasive de regularizare și asimilate
Total Activ :			Total pasiv:

Conform reglementărilor contabile românești, bilanțul contabil este prezentat sub formă de listă de listă; această opțiune a avut la bază interesul proprietarilor de întreprinderi, care doresc să cunoască în orice moment valoarea activelor pe care le dețin și care să nu fie angajată în datorii. Acest mod de abordare nu evidențiază distinct activele și pasivele întreprinderii, ci acestea sunt enumerate astfel încât la sfârșit apare capitalul propriu al întreprinderii.

Tabel nr.2  BILANȚ CONTABIL ÎNCHEIAT LA 31.12.N            

SPECIFICARE	Sold la
	începutul anului	sfârșitul anului
A.Active imobilizate I.Imobilizări necorporale II.Imobilizări corporale III.Imobilizări financiare B.Active circulante I.Stocuri II.Creanțe III.Investiții financiare pe termen scurt IV.Casa și conturi la bănci C.Cheltuieli în avans D.Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an E.Active circulante, respectiv datorii curente nete F.Total active minus datorii curente G.Datorii ce trebuie plătite într-o perioada mai mare de un an H.Provizioane pentru riscuri și cheltuieli I.Venituri in avans J.Capital și rezerve: I.Capital II.Prime de capital III.Rezerve din reevaluare IV.Rezerve V.Rezultatul raportat VI.Rezultatul exercițiului
Total capitaluri proprii Patrimoniul public Total capitaluri

Această formă de prezentare a bilanțului are la bază ecuația:

ACTIV=Capital propriu + Datorii

2.2.Norme de etichetare ecologică pe tipuri de produse

2.2.Norme de etichetare ecologică pe tipuri de produse

Eticheta ecologică este o acţiune voluntară, care promovează produselor ecologice şi contribuie la utilizarea eficientă a resurselor protejând mediul, prin furnizarea către consumatori a unor informaţii corecte şi exacte despre produse.

O etichetă ecologică poate să facă referire la unul sau mai multe criterii, maxim trei, care protejează mediul. Eticheta ecologică se acordă anumitor grupe de produse printre care: maşini de spălat vase, aparate frigorifice, detergenţi pentru vase, detergenţi pentru rufe, lacuri şi vopsele pentru uz gospodăresc, vopsele de interior, maşini de spălat rufe, produse textile, încălţăminte etc.

Autoritatea competentă care acordă eticheta ecologică este Ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA).

În mai multe ţări din UE (de exemplu, în Germania şi Belgia), se utilizează etichete ecologice obligatorii pentru ambalaje. Obligativitatea etichetării ambalajelor decurge, în acest caz, din obligaţia pe care o au persoanele care răspund de ambalare de a participa la sistemele de colectare a acestora după folosire, conform Directivei UE referitoare la ambalaje şi reziduurile de ambalaje.

În UE există mai multe sisteme naţionale de etichetare ecologică marca ecologică “Blue Angel”, marca ecologică ”Der Grune Punkt”, marca ecologică ”Environmental Choice”, marcarea ecologică “Eco-Mark”, majoritatea acestor sisteme sunt utilizate în nordul UE (Germania, Olanda şi Ţările Scandinave).

Indiferent de grupa de produse/servicii, cerinţele de mediu se referă la calitatea aerului, calitatea apei, protejarea solului, reducerea cantităţii de deşeuri generate, economisirea energiei, gestionarea resurselor naturale, prevenirea fenomenului de încălzire globală, protejarea stratului de ozon, securitatea mediului, zgomot şi biodiversitate.

Produsele au impact asupra mediului în cadrul fiecărei etape a ciclului lor de viaţă:

t Materii prime

t Procesul de producţie

t Distribuţie (inclusiv ambalare)

t Utilizare / consum

t Reutilizare / reciclare / eliminare

Prin etichetarea ecologică se încearcă limitarea folosirii substanţelor:

- cu efecte negative asupra apei, aerului, solului

- cu risc ridicat de producere a efectelor cancerigene, alergice, etc.

Criteriile care stau la baza acordării etichetei ecologice europene încurajează aplicarea celor mai bune practici în scopul protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei precum şi reciclarea produselor.

Criteriile ecologice pentru un grup de produse sunt valabile pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani. Revizuirea criteriilor se realizează în funcţie de progresul tehnic al produselor.

Pot beneficia de eticheta ecologică toate produsele şi serviciile cu câteva excepţii, printre care:

t substanţele sau preparate clasificate ca fiind foarte toxice, dăunătoare mediului, cancerigene, precum şi bunurile fabricate prin procedee care pot dăuna consumatorului şi mediului în condiţii normale de utilizare;

t produsele alimentare, băuturile, produsele farmaceutice;

În ţara noastră, pentru implementarea schemei de etichetare ecologică, a fost înfiinţată Comisia Naţionala pentru Acordarea Etichetei Ecologice, organ consultativ cu rol în luarea deciziilor privind acordarea etichetei ecologice.

Pentru a obţine eticheta ecologică, agenţii economici trebuie să urmeze o anumită procedură.

Astfel, este necesară:

tsolicitarea etichetei ecologice la Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor care reprezintă autoritatea competentă;

trealizarea încercărilor pe produse de către instituţiile specializate recomandate de Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor şi/sau de către alte institute care deţin laboratoare acreditate;

tevaluarea performantelor produsului de către autoritatea competentă în colaborare cu Comisia Naţională pentru Acordarea Etichetei Ecologice în luarea deciziilor privind acordarea etichetei ecologice;

tsolicitările pentru acordarea etichetei ecologice sunt supuse plăţii unui tarif cuprins între 300 şi 1300 de euro;

Ulterior obţinerii acestei etichete, agenţii economici sunt obligaţi la plata unui tarif anual pentru utilizarea ei.

Astfel, tariful anual este egal cu 0,15% din volumul anual al vânzărilor produsului care a obţinut eticheta ecologică în cadrul comunităţii.

Sigla naţională "ae", specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică.

Aplicarea logo-ului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începând cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia rămâne opţională pentru produsele importate. Folosirea logo-ului comunitar UE trebuie să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor prime agricole. Aceasta indicaţie poate fi de forma 'UE', 'non-UE' sau/si numele statului membru UE sau din afara UE, unde au fost obţinute produsul sau materiile prime ale acestuia. Logo-ul comunitar oferă recunoaşterea produselor certificate ecologic în întreaga Uniune Europeană.

Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi logo-ul comunitar pot avea încrederea că:

tcel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică;

tprodusul respectă regulile de producţie ecologică.

În plus, produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele sau codul organismului de inspecţie şi certificare.

 Eticheta ecologică europeană vizează 32 grupe de produse din diferite sectoare de activitate şi servicii.

DETERGENŢI	ECHIPAMENTE ELECTRONICE
Detergenți pentru mașini de spălat vase	Televizoare
Detergenți pentru spălare manuală a vaselor	Calculatoare personale
Detergenți universali și detergenți pentru instalații sanitare	Laptopuri
Detergenți de uz industrial și instituțional pentru maşinile de spălat vase automate	Echipamentele de procesare a imaginii
Detergenți de rufe
Detergenți de rufe de uz industrial și instituțional
PRODUSE DE HÂRTIE	PRODUSE PENTRU CASĂ
Hârtie absorbantă	Pardoseli din materiale textile
Hârtie copiativă și hârtie grafică	Pardoseli din lemn
Hârtie tipărită	Vopsele și lacuri de interior
Hârtie de ziar	Saltele de pat
	Mobilier din lemn
	Robinetărie sanitară
	Toalete cu apă și pisoare
ARTICOLE DE ÎMBRCĂMINTE ŞI ÎNCĂLTĂMINTE	PRODUSE ÎNGRIJIRE
Încălțăminte	Săpunuri, şampoane şi balsamuri de păr
Textile	Absorbante igienice
PRODUSE PENTRU GRĂDINĂ	SERVICII
Amelioratori de sol	Servicii de cazare turistică
Substraturi de cultură	Servicii de camping

Unele criterii de acordare a etichetei ecologice pentru anumite produse/servicii sunt în curs de revizuire, alte criterii se vor propune pentru alte grupe de produse decât cele prezentate mai sus.

Eticheta ecologică europeană nu se acordă alimentelor, băuturilor şi produselor medicale!