SIMULTANUL NAȚIONAL DE SCRABBLE 1/2018

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Contractul de vânzare-cumpărare este acordul de voinţă între o parte numită vânzător, care se obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun, către o altă parte numită cumpărător, în schimbul unei sume de bani numită preţ.

CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Încheiat astăzi ................

la ....................................

I. PĂRŢILE CONTRACTANTE

1.1. D ........................................................................., domiciliat în ...................................................., str. ................................... nr. .............., bloc .........., scara .........., etaj .........., apartament ......., sector/judeţ ......................., născut la data de (ziua, luna, anul) ................................................... în (localitatea) .............................. sector/judeţ .................................., fiul lui ................................ şi al ........................, posesorul buletinului (cărţii) de identitate seria ........, nr. ..........................., eliberat de ......................., cod numeric personal .................................., în calitate de vânzător, pe de o parte, şi

1.2. D ........................................................................., domiciliat în ......................................................, str. ................................... nr. .............., bloc .........., scara .........., etaj .........., apartament ........., sector/judeţ ......................, născut la data de (ziua, luna, anul) .................................................... în (localitatea) ................................ sector/judeţ ............................., fiul lui ................................... şi al ..........................., posesorul buletinului (cărţii) de identitate seria .......... nr. ........................ eliberat de .........................., cod numeric personal .............................................., în calitate de cumpărător, pe de altă parte,

       au convenit să încheie prezentul contract de vânzare-cumpărare cu respectarea următoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Eu, vânzătorul vând cumpărătorului următorul bun (se descrie bunul sau bunurile ce formează obiectul vânzării pentru a nu exista nici o neclaritate).

       Bunul pe care îl vând este proprietatea mea (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb. etc., autentificat sub nr. .................................... din .......................... la ...................... şi transcris în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni sub nr. ................................ din ........................ la ................................ sau înscris în cartea funciară ................................. .

III. PREŢUL CONTRACTULUI

3.1. Preţul vânzării este de ........................... lei, care a fost achitat integral astăzi, data autentificării prezentului contract (sau se va plăti în modul următor: ........................).

IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR

4.1. Vânzătorul garantează pe cumpărător împotriva oricărei evicţiuni, cât şi împotriva viciilor ascunse.

4.2. De asemenea, vânzătorul garantează pe cumpărător că bunul vândut nu este sechestrat, ipotecat sau gajat, aşa cum reiese din certificatul nr. ...................... din data de ....................... eliberat de grefa judecătoriei ......................... .

4.3. Cumpărătorul declară că a cumpărat bunul descris mai sus la preţul de .........................................

şi se obligă a-l plăti integral (sau în condiţiile descrise mai sus).

V. CLAUZE FINALE

5.1. Taxele cu privire la cheltuielile vânzării (autentificarea actului, taxe de timbru, transport etc.), vor fi achitate potrivit acordului încheiat între părţi.

5.2. Prezentul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat într-un număr de ................... exemplare, din care ...................... astăzi ........................ data semnării lui.

VÂNZĂTOR                                                          CUMPĂRĂTOR

FORMULA CONTABILĂ

RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII

NEMULȚUMIRILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII

1. RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII

            Dacă aveți o problemă și nu știți cum să o rezolvați, ANPC vă poate sprijini în soluționarea acesteia, dacă este vorba de un caz reglementat de legislatia privind protecția consumatorilor.

Ø Ce este o reclamaţie/sesizare? „Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Ø  Cine poate depune o reclamaţie la ANPC?

„Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale ”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată.

            Reclamaţiile şi sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori persoane fizice. Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a A.N.P.C.

            „Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Ø  Cum depuneţi o reclamaţie?

            Se apelează la această modalitate numai după ce consumatorul a încercat să rezolve amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul. În situaţia în care nu se ajunge la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci consumatorul are dreptul să depună o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

            Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.

            Conform prevederilor legale, reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în format electronic sau se depun personal. Pentru a depune o reclamaţie în format electronic trebuie să completaţi FORMULARUL DE SESIZARE ONLINE.

            Reclamaţia sau sesizarea se face în nume personal și se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz.

Pentru ca reclamaţiile să poată fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor Judeţene, trebuie să îndeplineasca condiţiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se clasează din lipsa de informaţii.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău

Adresa: Bacău, str. Erou Nechita nr. 2, cod 600011

Tel.: 0234/511.273/Fax: 0234/511.273/Email: reclamatii.bacau@anpc.ro

Unirea Principatelor Române la dirigenție

24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice. În încercările de unificare a legislaţiilor celor două principate, Comisia de la Focşani, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, lucrează încă din iunie 1859 la elaborarea unui astfel mde proiect de lege. La 12 iulie 1860 avem deja un prim Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite. Acestui proiect avea să îi urmeze la numai câteva luni un altul, cu acelaşi nume, întocmit de Vasile Boerescu (în octombrie 1860).

Lucrarea de unificare legislativă era însă întârziată de starea de provizorat a instituţiilor nou-create. Situaţia se schimbă fundamental la 4 octombrie 1861, când un decret domnesc crea o comisie mixtă (cu câte opt membri din fiecare principat) pentru a trece imediat la unificarea legilor şi a regulamentelor administrative ale Principatelor Unite. În 11 decembrie 1861 se proclamă unirea definitivă a celor două principate, Moldova şi Muntenia, sub numele de Principatele Române Unite (până atunci fusese doar o uniune personală, sub Alexandru Ioan Cuza). În noile condiţii, în domeniul învăţământului se organizează şi funcţionează Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii (4 iunie 1862). La 20 martie fusese publicat Proiectul de lege pentru administraţia instrucţiei publice din Principatele Unite, care înfiinţa Consiliul superior al Instrucţiunii publice, în locul Eforiei Şcoalelor din Bucureşti şi al Consiliului Şcolar din Iaşi. La 2 august 1862, consiliul îşi începe activitatea. La cererea consiliului, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare.

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul. Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat o dezvoltare deosebită a învățământului românesc. În 1860 s-a înființat Universitatea din Iași, cea mai veche instituție românească de acest gen, iar în 1864 Universitatea din București. Se vor constitui tot în vremea lui Cuza Conservatoarele din Iași și București, școli de belle-arte, școala de silvicultură la Târgu-Neamț, o școală comercială în București și alta în Galați. Sporește numărul ”gimnaziilor”, adică al școlilor medii de cultură generală. Cel din Botoșani datează din 1859, iar în București iau naștere trei astfel de școli: ”Gheorghe Lazăr”, ”Matei Basarab” și ”Mihai cel Mare”, devenit apoi ”Mihai Viteazul”. La Ploiești se fondează gimnaziul ”Petru și Pavel”, la Focșani ”Unirea”. Și Craiova primește o astfel de instituție. Un spor asemănător constatăm la școlile normale unde se pregăteau învățătorii. În Moldova, în 1860, sub guvernul Kogălniceanu, numărul lor se ridicase la 4 (Botoșani, Ismail, Tecuci, Bacău). La Paris erau aproape 500 de studenți români, dintre care 82 de bursieri ai statului.

Ora de dirigernție a continuat cu prezentarea uniformelor militare din timpul domniei lui Cuza. Domnul colonel Cojocaru Stelian a descris uniforma militară din acea perioadă.

24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

La 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

Surse: ziarulunirea.ro, istorie-pe-scurt.ro

limba română pe ritmuri hiphop

ION

BALTAGUL

BACALAUREAT 2018

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 - 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă - la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie - 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:

10 - 13 iulie: înscrierea candidaților

27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

20 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

21 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

22 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

23 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

24 & 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

29-30 august: evaluarea competențelor digitale - proba D

30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C

1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor

(orele 12:00 - 16:00)

2 - 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor

6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

IMPORTANT PENTRU ELEVI - Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.027/2018

Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.027/2018 pentru modificarea și completarea Anexei - Regulament - cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la OMENCS nr. 5079/2016 privind aprobarea ROFUIP

IMPORTANT PENTRU ELEVI

sursa: https://www.edu.ro/ordinul-ministrului-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-nr-30272018-pentru-modificarea-%C8%99i-completarea-anexei

2.4. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător

Metode de reciclare a ambalajelor

Dintre numeroasele probleme de mediu care ameninţă planeta noastră, o problemă majoră o constituie, fără nici o îndoială, deşeurile. Fiecare dintre noi, mic sau mare, aruncă zilnic gunoi sau nu, obiecte care nu ne mai servesc, care sunt goale, sparte sau uzate, printre care şi ambalaje. Serviciul de salubrizare acţionează o singură dată pe săptămână, golind gunoiul care adesea depăşeşte marginile şi le depozitează în afara oraşului, în locurile numite "gropi de gunoi". Depozitarea deşeurilor , pe lângă faptul că este un proces tehnologic destul de scump, mai prezintă un dezavantaj: poluează mediul. Soluţia nu constă în depozitarea acestora în locuri speciale, ci în colectarea selectivă şi reciclarea lor. Această metodă permite recuperarea substanţelor valoroase pentru reciclare. În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică.

Cele mai mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate, nu de depozitarea deşeurilor, ci de conservarea resurselor naturale, a energiei şi reducerea poluării în procesul de producţie care rezultă din folosirea materiilor prime reciclate în locul materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate o dată, astfel încât producţia, în majoritatea cazurilor, este mai curată decât procesul original. Analizele detaliate arată că aceste avantaje ecologice ale reciclării înlătură orice inconvenient ecologic secundar care rezultă din colectarea şi transportul materialelor reciclabile. 

De exemplu, s-a examinat impactul ecologic asupra ciclului de viaţă al dozelor de aluminiu, recipientelor din sticlă, ziarelor, dozelor acoperite cu inox, a sticlelor din plastic şi bidoanelor de lapte colectate în cadrul unui program aplicat unui cartier. Studiul include toate componentele reciclării: colectarea, procesarea, returnarea materialelor procesate producătorului şi remanufacturarea. Studiul compară acest impact cu cel al depozitării sau incinerării ale aceloraşi articole şi înlocuirea lor cu unele noi realizate din materiale pure. După colectarea datelor pentru toate aceste activităţi asociate reciclării, studiul a descoperit, pentru 10 categorii principale de poluare a aerului şi 8 categorii principale de poluare a apei, faptul că reciclarea zonală conduce la o reducere categorică a tuturor factorilor poluanţi. Acelaşi rezultat a fost descoperit pentru generarea de deşeuri solide, măsurate în greutate sau în volum. Cu alte cuvinte, colectarea, procesarea, transportul şi execuţia de noi produse din materiale recuperate vor conduce la mai puţini factori poluanţi ai aerului şi apei, mai puţine deşeuri solide, la folosirea unor cantităţi mai mici de materii prime în procesul de producţie. Mai mult de atât, factorii poluanţi rezultaţi din reciclare au fost considerabil mai mici decât cei din depozitare şi incinerare aproape în toate categoriile.

În domeniul reciclării se impun următoarele strategii: 

- prevenirea formării deşeurilor; 

- valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere; 

- eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare. 

Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii: 

- transformarea naturală; 

- transformarea în circuit deschis; 

- transformarea în circuit închis. 

Transformarea naturală 

Plantele realizează fotosinteza prin dioxidul de carbon absorbit de frunze cu ajutorul energiei solare şi eliberează oxigenul. Pentru a putea supravieţui, plantele transformă compuşii anorganici în proteine şi substanţe organice. Acestea sunt principalele susţinătoare ale vieţii pe Terra. Celelalte vieţuitoare îşi procură hrana şi oxigenul prin intermediul plantelor. Animalele ierbivore consumă plantele şi folosesc materia organică pentru a supravieţui. Lanţurile trofice se continuă cu o altă verigă, cea a carnivorelor care consumă animalele ierbivore. Animalele mici, insectele, bacteriile descompun copacii căzuţi, plantele şi animalele moarte în substanţe anorganice şi astfel circuitul este reluat. Ecosistemul este alcătuit din 5 componente: energie solară, materie anorganică, producători de materie organică, consumatori de materie organică, agenţi de descompunere.. 

Transformarea în circuit deschis 

Epuizarea resurselor naturale, ploile acide, încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon, contaminarea apelor, sunt generate din afara ecosistemului. Astfel se observă că problemele apar atunci când activităţile umane crează o circulaţie artificială a substanţelor în afara ecosistemului. Transformarea în circuit deschis este posibilă atunci când mediul este capabil să accepte deşeuri pentru reciclare. Dacă deşeurile sunt acceptate de mediu nu apar probleme şi astfel de substanţe pot fi fabricate în continuare fără a cauza dezechilibru în mediu. Un exemplu este plasticul biodegradabil sau hârtia care se descompune natural. 

Transformarea în circuit închis 

Unele deşeuri provenite din activitatea umană nu se descompun natural în ecosistem, astfel s-a ajuns la concluzia că substanţele create artificial trebuie transformate artificial. Acest tip de transformare este adesea identificat ca reciclarea propriu-zisă. Substanţele care nu se pot integra în circuitul natural al ecosistemului, trebuie descărcate în afara acestuia. Dacă în primele două tipuri de transformare sarcina fiinţei umane era inexistentă sau redusă, transformarea în circuit închis necesită exclusiv preocuparea acesteia. Recuperarea deşeurilor nedegradabile este o problemă stringentă a omenirii şi în ultimul secol preocuparea pentru aceast subiect a crescut vertiginos. 

Tipuri si metode de reciclare după originea ambalajului:

● Reciclarea hârtiei

Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele sunt făcute în totalitate sau în parte din fibre de hârtie reciclabile. Acelaşi tip se foloseşte din ce în ce mai mult în fabricarea hârtiei de scris şi imprimat. În afară de motivele economice, o mare importanţă pentru reciclare o reprezintă presiunea politică şi publică pentru a reduce cantitatea folosirii hârtiei care epuizează resursele naturale. Celuloza este substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei şi are proprietatea de realizare a legăturilor de hidrogen în timp ce se usucă şi este eliminată în soluţie apoasă. Aceasta este esenţa reciclării hârtiei, fibrele de celuloză recuperate reintră în procesul industrial al fabricării hârtiei. Echipamente sofisticate şi diferite chimicale sunt utilizate pentru a curăţa şi verifica pulpa astfel încât produsul final să fie în conformitate cu standardele de igienă şi puritate. Totuşi, aceeaşi hârtie nu poate fi reciclată de multe ori: tendinţele de transformare succesive îi scad calitatea fibrei până când are loc o deteriorare definitivă. Aşa că fibrele primare sunt pentru a menţine consistenţa şi alte caracteristici, iar procesele de reciclare pot ajuta la înlocuirea fibrelor distruse. Cu tehnologiile actuale hîrtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Păduri întregi ar putea fi salvate dacă am recicla mai multă hârtie. Fondul forestier al ţării noastre este încă mare, dar se poate confrunta curând cu problemele pe care le au celelalte ţări europene, generate de lipsa pădurilor. În lume sunt reciclate numai 25% din cantităţile de hârtie existente, deşi nu există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre. Reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume se poate acoperi aproape 75% din necesarul de hârtie nouă salvând, în acelaşi timp 4 milioane hectare de pădure. Pentru a asigura Marii Britanii hârtia de care are nevoie în fiecare an, este necesară o pădure de mărimea Ţării Galilor. 

Dacă raportăm aceste date la nivel planetar am putea ajunge la epuizarea pădurilor într-un timp foarte scurt. Acest lucru ar modifica ireversibil regimul pluvial, ar atrage secete pe ogoare, ar distruge specii biologice şi ar duce la sporirea conţinutului de bioxid de carbon din aer. Prin reciclare sunt economisite nu numai materialele, ci se economiseşte şi energia şi se reduce poluarea. Hârtia reciclată conţine mai multe tipuri diferite de hârtie. Industria hârtiei recuperate colectează materiale din nenumărate surse, le sortează şi le grupează separat pe diferite tipuri, supunându-le unui proces tehnologic pentru a fi mai uşor de manevrat, transportat, urmând ca acestea să fie făcute pastă de lemn pentru hârtie. Sunt utilizate diferite maşini moderne pentru realizarea acestor funcţii. Hârtia ar fi mult mai scumpă dacă aceasta nu ar fi colectată şi reprelucrată. Din punctul de vedere al poluării mediului înconjurător şi al consumului de energie, hârtia reciclată este mai avantajoasă decât producţia de pastă de lemn realizată cu ajutorul metodelor chimice şi mecanice. Prelucrarea fibrelor de lemn implică garantarea reciclării hârtei, astfel încât hârtia recuperată şi produsele din lemn să se completeze reciproc, atât ecologic cât şi economic. Reciclarea industrială a hârtiei trebuie făcută în mod economic astfel că producătorul de hârtie trebuie să înţeleagă avantajele posibilităţii recuperării materialelor, apoi, industria reciclării hârtiei trebuie să acopere preţurile de colectare şi procesare a acesteia şi în final, utilizatorii industriali de produse secundare trebuie să poată realiza produse vandabile şi competitive. 

Avantajele reciclării hârtiei: 

- reducerea consumului de apă cu aproximativ 60%; 

- reducerea consumului de energie cu aproximativ 40%; 

- reducerea poluării aerului cu aproape 70%; 

- reducerea poluării apei cu circa 35%; 

- reducerea cantităţii de material lemnos exploatat. 

● Reciclarea maselor plastice 

După anul 1950 materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult. Consumul mondial poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase. Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit, însă posibilităţile sunt vaste. În unele sectoare, prejudecăţile împotriva materialelor secundare rămân un obstacol important în reciclarea plasticului, dar această atitudine se schimbă rapid, odată cu luarea în considerare a protecţiei mediului. În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate. Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorită în primul rând numărului mare de PET-uri (polyethylene terephthalate - este un material sofisticat de o rezistenţă mare) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi. Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. 

Colectarea materialului plastic din deşeurile menajere solide se poate realize prin două metode:

- Sortarea de către consumatori, este mai dificilă datorită numărului mare de tipuri de plastic. Pentru o sortare reuşită plasticul trebuie marcat prin diverse culori sau prin numere. 

- Sortarea diferitelor tipuri de plastic la staţiile de procesare.

● Reciclarea sticlei 

În mod uzual la fabricarea sticlei se utilizează resurse naturale prin a căror exploatare se produce o anumită degradare a mediului ambient. Sortarea sticlei în vederea reciclării se face pe culori. Fiecare sticlă de o anumită culoare se obţine într-un anumit furnal. Dacă se amestecă aceste culori se poate obţine o sticlă neclară. 

Avantajele reciclării sticlei: 

- economie foarte mare de energie, sticla reciclată se prelucrează la temperaturi mai scăzute decât materia primă; 

- fiecare creştere cu 10% a conţinutului de sticlă reciclată duce la o scădere cu circa 2% a consumului de energie; 

- reducerea poluării aerului cu 20%; 

- reducerea consumului de apă cu 50%; 

- economisirea materiilor prime şi reducerea degradării mediului prin extracţia unui număr mai mic de resurse naturale; 

- păstrarea proprietăţilor sticlei obţinute prin reciclare. 

● Reciclarea metalului 

Ambalajele metalice rezistente la coroziune şi la deformare, sunt reciclabile 100%. Proprietăţile magnetice ale acestora facilitează sortarea lor. Materialele metalice recuperate din deşeuri nu diminuează calitatea produselor obţinute ulterior. Prin recuperarea acestor deşeuri se poate realize o mare economie de resurse energetice şi financiare. În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari acumulări de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat, problema cea mai mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de muncă uriaşe. În Masivul Făgăraş există depozite care pot conţine chiar câteva tone de metal. 

În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari acumulări de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat, problema cea mai mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de muncă uriaşe. 

Avantajele acestor metode ale reciclării:

• Reciclarea elimină parţial poluarea şi conservă resursele naturale. Analize detaliate au evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acţiuni de protejare a mediului.

• Reciclarea conservă energia. Mult mai puţină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obişnuit de reciclare, sunt economisiţi cel puţin 187 $ prin realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale şi cărbune, chiar în condiţiile în care ţinem cont de consumurile datorate colectării şi transportării materialelor. 

• Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare şi prin vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie de zonă, şi piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă. 

• Programele de reciclare proiectate adecvat şi implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare şi implementare 

• Reciclarea crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei. Reciclarea oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii ce cheltuiesc mai putin pe produse si ambalaje. Efectele reciclării asupra dezvoltării industriale sunt semnificative.

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

1.Ambalarea mărfurilor

        Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot.

        1.1. Ambalaje

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: "un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat să asigure protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie"

        Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii, din care prezentăm câteva în continuare:

t după materialele constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă,  metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

t după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;

t după tip - plicuri, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;

t după destinaţie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;

t după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;

t după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;

t după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile.

        Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia:

t conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:

t facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor;

t promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalităţii consumatorului.

         Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi  ambalajul ca un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în cazul produselor noi. Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic.

         Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice.

         Funcţia de transport, manipulare, depozitare  presupune adaptarea ambalajului la normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate. Activităţile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizată dimensionarea corespunzătoare a produselor si ambalajelor, să se asigure ambalajul optim de păstrare, manipulare şi transport pe întreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţtii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere).

         Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

1.2. Metode de ambalare

         Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de anumite cerinţe de calitate:

S masa, volum propriu reduse;

S fără toxicitate;

S fără miros, gust;

S rezistenţă mecanică ridicată;

S impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;

S compatibilitate faţă de produsul ambalat. 

        Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în masură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de caldură sau expus radiaţiilor ultraviolete deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:

S colectivă şi porţionată;

S tip aerosol;

S în folii contractibile (tip blister şi alveolară);

S aseptică;

S în vid;

S în atmosferă modificată (controlată).

         Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea  prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.

1.3.Relaţia ambalaj - mediu înconjurator

          Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indică faptul că ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o problemă pentru mediul înconjurator şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:

S promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;

S limitarea volumului şi masei ambalajelor;

S eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.

Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

S "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;

S "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;

S "extremely easy to recicle" - usurinţă în reciclare.

         Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.

Fig  1 -  Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului

         

Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu uşurinţă  a reciclării acestuia.

Codificarea constă într-o săgeată închisă ce prezintă în centru un număr şi abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. 2 -  Codificarea specifica materialelor plastice

       

În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin poluante şi reducerea ponderii celor nerecuperabile.

      

Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil  ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

         
3.Ambalarea, marcarea si etichetarea marfurilor metalice si chimice


Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).

         Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de destinatie:

t profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;

t tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

t produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara (tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

         In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

t produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC)

t amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat: 

t compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala; poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

t produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.

         Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene în timpul transportului si depozitarii.

         In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.

         In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.

         Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.